110907 – 12062012 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat marţi la cea de-a 14-a ediţie a Forumului Regional al Apei, organizat de Asociaţia Română a Apei – ARA, unde, în cadrul Conferinţei Tehnico-Ştiinţifice “Tehnologii noi de epurare a apelor uzate”, a prezentat punctul de vedere al ministerului cu privire la realizarea investiţiilor în acest domeniu.
Alături de Rovana Plumb, la eveniment au participat şi consilierul de stat al prim-ministrului, Eugen Teodorovici, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Dan Vlădescu, precum şi preşedintele ARA, Vasile Ciomoş.
“Guvernul va coopera cu factorii de decizie implicaţi pe toate domeniile de mediu, păduri şi apă astfel încât să se poata asigura servicii publice la standarde europene pentru toţi cetăţenii României. Din punctul de vedere al managementului resurselor de apă, autorităţile guvernamentale trebuie să acţioneze pe două direcţii. Pe de o parte trebuie să asigurăm accesul întregii populaţii la reţelele de alimentare cu apă până în anul 2018, iar pe de altă parte să diminuăm preţul apei potabile plătite de către populaţie”, a declarat ministrul Rovana Plumb.
România, prin Tratatul de Aderare, şi-a asumat angajamente importante în sectorul de apă şi apă uzată pentru transpunerea directivelor 98/83/CE referitoare la calitatea apei potabile, respectiv 91/271/CE privind epurarea apelor uzate urbane. “Pentru realizarea angajamentelor asumate prin aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să creştem, într-un mod accelerat, gradul de absorbţie al fondurilor europene. În acest sens, am elaborat împreună cu preşedintele ANRMAP un ordin comun în vederea stabilirii unei documentaţii cadru pentru atribuirea contractelor finanţate prin intermediul POS Mediu, ordin care va fi publicat în Monitorul Oficial şi va fi accesibil tuturor celor interesaţi de accesarea fondurilor europene. Această documentaţie cadru are ca scop reducerea perioadei de atribuire a contractelor precum şi reducerea numărului de contestaţii din cadrul licitaţiilor”, a precizat ministrul Mediului şi Pădurilor.
În ceea ce priveşte poziţia României în raport cu instituţiile europene, ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat că: “Este necesar ca, în relaţia cu Uniunea Europeană, ministerele de resort care gestionează fonduri europene să aibă o poziţie fermă în concordanţă cu interesul naţional şi cu particularităţile României ca stat membru, dar care să respecte totodată principiile UE. Deciziile vor fi obiective şi ferme şi nu vor fi luate din birou, ci în urma vizitelor pe teren şi a discuţiilor consultative purtate în mod direct cu toţi factorii de decizie implicaţi în gestionarea fondurilor europene”.
Cea de-a 14-a ediţie a Forumului Regional al Apei este organizată de Asociaţia Română a Apei şi se desfăşoară la Palatul Parlamentului, în perioada 11 – 13 iunie. Evenimentul îşi propune să uşureze înţelegerea cerinţelor aplicabile proiectelor finanţate din fonduri europene în sectorul de apă şi apă uzată la nivelul beneficiarilor. Totodată, evenimentul reprezintă un prilej de dezbatere a problemelor întâmpinate în promovarea proiectelor de investiţii la nivel local. – www.promptmedia.ro