Acasă Politic Bucuresti: Numarul persoanelor cazute in strada din cauza caniculei se ridica la...

Bucuresti: Numarul persoanelor cazute in strada din cauza caniculei se ridica la 169

DISTRIBUIȚI

111167 – 21062012 – Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primiri urgenţe activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate să poată fi reduse, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS).

Oficialul MS a cerut serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.

Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, şcoli sau centre comerciale pot fi  identificate, amenajate şi marcate spaţii cu aer condiţionat unde se poate distribui apă populaţiei.

De asemenea, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice conditiile de asigurare a asistentei medicale in unitatile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenta, in special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de canicula, functionalitatea generatoarelor de rezerva, asigurarea  rezervelor de apa proprii ale unitatilor sanitare

Se vor verifica conditiile igienico –sanitare, de cazare si alimentatie, din taberele scolare, precum şi respectarea conditiilor igienico-sanitare din unitatile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor alimentare) si verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate in aceste unitati.

În ultimele 24 h, la nivel naţional s-au înregistrat peste 6.000 de apeluri telefonice la serviciile de ambulanţă şi SMURD. Numărul persoanelor căzute în stradă se ridică la 169, acestea au fost transportate la spital, unde li s-a acordat îngrijire medicală.

Pentru prevenirea incidentelor provocate de temperaturi extreme,  Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18, să consume multe lichide, fructe şi legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.