Acasă Politic Bucuresti: Proiect pentru schimbarea radicala a imaginii asupra Deltei Dunarii

Bucuresti: Proiect pentru schimbarea radicala a imaginii asupra Deltei Dunarii

DISTRIBUIȚI

111030 – 17062012 – Institutul Cultural Român (ICR) prin ICR Viena, ICR Praga şi ICR Budapesta, împreună cu Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” organizează, în perioada 22 iunie – 2 septembrie 2012, în Austria, Slovacia, Ungaria şi România, proiectul „Danube Connection. Story & Glory”. Acest program de anvergură a fost iniţiat în conformitate cu direcţiile stabilite de Strategia UE pentru Regiunea Dunării, adoptată în decembrie 2010.

Născut în 2011, cu ocazia primei ediţii a Festivalului Bărcilor cu Vâsle Rowmania de la Tulcea, „Danube Connection. Story & Glory”urmăreşte să pună în valoare potenţialul natural şi cultural al zonei dunărene, prin promovarea unei mişcări eco-culturale şi eco-tehnologice. În acest demers, raportul dintre artă, urbanitate şi tehnologie este ilustrat prin implicaţiile sale culturale şi de mediu.

„Danube Connection. Story & Glory” este un proiect novator, în raport cu majoritatea programelor culturale dedicate spaţiului dunărean, şi îşi propune să schimbe radical imaginea asupra Deltei Dunării, percepută până acum ca spaţiu mirific, însă subdezvoltat cultural, social şi economic, “locul unde nu se întâmplă nimic”. Pornind de la specificitatea locală şi valorizând patrimoniul cultural şi uman al zonei Dunării, acest eveniment ilustrează modul în care întâlnirea dintre natură, artă şi sport ne poate ajuta să re-imaginăm un spaţiu.

În acelaşi timp, proiectul pilot îşi propune şi să dezvolte o platformă interactivă şi interdisciplinară în spaţiul dunărean, încurajând dezbateri pe marginea unor teme de interes european precum: preocuparea pentru un stil de viaţă sustenabil, stimularea creativităţii artistice ca instrument de promovare a valorilor comune şi neperisabile, protecţia mediului, dezvoltare durabilă.

Prin proiectul itinerant „Danube Connection. Story & Glory”, Institutul Cultural Român şi Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23“ îşi asumă rolul de colector de energii creative şi mitologii comune în spaţiul dunărean şi propune un model de best practice la care se pot asocia, începând cu ediţia din 2013, organizaţii, instituţii şi firme interesate, din toate ţările riverane. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.