Acasă Politic Bucuresti: Dilema lui Ungureanu: “Mergem cetateneste la vot sau boicotam?”

Bucuresti: Dilema lui Ungureanu: “Mergem cetateneste la vot sau boicotam?”

DISTRIBUIȚI

111976 – 23072012 – Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că se gândeşte dacă să meargă la vot sau să boicoteze referendumul. „Veţi avea un răspuns concret foarte curând. Până în momentul acesta am zis că pentru mine datoria cetăţenească mă îndeamnă să merg la vot; în acelaşi timp, însă, gândesc, şi această nuanţă o introduc astăzi, gândesc la ceea ce poate să înseamnă legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică şi ilegitime în fond”, a spus Ungureanu. El a explicat că, din punctul său de vedere, preşedintele Traian Băsescu nu a încălcat Constituţia deoarece nu a împiedicat instituţiile statului să-şi îndeplinească atribuţiile.

„Pornind de la această premisă, suspendarea este un circ, un teatru ieftin menit să legitimeze o iniţiativă, un act de suspendare a preşedintelui, de fapt a persoanei Traian Băsescu cu indiferent ce risc la adresa democraţiei noastre. În condiţiile acestea încep să mă gândesc clar ce ar trebui făcut: mergem cetăţeneşte la vot sau boicotăm? Veţi afla răspunsul curând”, a spus Ungureanu.

Întrebat dacă aşteaptă decizia PDL privind participarea la referendum, Ungureanu a răspuns că nu aşteaptă un asemenea răspuns, ci aşteaptă răspunsul celor care „sunt împotriva stării de fapt din România în acest moment”.

Mihai Răzvan Ungureanu a vizitat, duminică şi luni, Alba Iulia, având programate întâlniri cu susţinătorii săi şi ai Iniţiativei Civice de Centru Dreapta. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.