Acasă Politic Bucuresti: Romania si SUA prelungesc acordul de cooperare impotriva proliferarii armelor de...

Bucuresti: Romania si SUA prelungesc acordul de cooperare impotriva proliferarii armelor de distrugere in masa

DISTRIBUIȚI

111557 – 05072012Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein, au semnat joi, protocolul privind amendarea şi prelungirea “Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare”, semnat la Washington, la 30 martie 1998.

Protocolul prelungeşte perioada de valabilitate a Acordului pentru încă 7 ani, permiţând continuarea cooperării între România şi Statele Unite ale Americii în efortul comun privind combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi a prevenirii transferului neautorizat şi transportul armelor nucleare, biologice şi chimice şi a materialelor înrudite.

România şi Statele Unite ale Americii au o lungă colaborare de substanţă în domeniul combaterii ameninţărilor armelor de distrugere în masă. Contextul internaţional actual este marcat de aspecte cruciale, precum: reducerea ameninţării armelor de distrugere în masă prin întărirea regimului de neproliferare nucleară şi consolidarea parteneriatelor bilaterale şi multilaterale pentru atingerea obiectivelor comune privind neproliferarea, dezarmarea şi folosirea în scopuri paşnice a energiei nucleare; dezvoltarea unei culturi a securităţii şi siguranţei nucleare, cum ar fi aşa-numita „A doua Linie de Apărare” privind prevenirea traficului ilicit de materiale nucleare şi radioactive prin cooperarea tehnică şi metodologică, inclusiv prin îmbunătăţirea sistemelor de detectare şi identificare a acestor materiale la punctele de trecere a frontierei ale României; continuarea proiectelor bilaterale vizând furnizarea de asistenţă ţărilor terţe în domeniul controlului exportului armelor convenţionale şi a celor cu dublă utilizare.

Acest set de angajamente politice şi juridice, convenite în anul 1998, dovedesc, încă o dată, în 2012, valabilitatea şi viziunea pe termen lung a acestei abordări pragmatice a strânsei colaborări dintre cele două state spre atingerea obiectivului comun privind domeniul de colaborare în materia combaterii ameninţărilor nucleare, biologice şi chimice, dar şi în sfera relaţiilor militare şi de apărare. Acest Acord este de asemenea o dovadă a unei cooperări solide inter-agenţii, atât din sfera civilă, cât şi din cea militară. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.