111550 – 05072012 – În accidentul aviatic produs joi, în apropiere de Buzău, şi-au pierdut viaţa toţi cei patru militari aflaţi la bordul aeronavei. Şi-au pierdut viaţa căpitan-comandorul Mitică Docuz, maistrul militar Cătălin Topoliceanu, maistrul militar Viorel Cojocaru şi studentul Ştefan Coropeţchi, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării. Căpitan-comandorul Mitică Docuz, în vârstă de 45 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii. Maistrul militar Viorel Cojocaru, de 44 de ani, avea 650 de ore de zbor, era căsătorit şi tatăl unui copil. Maistrul militar Cătălin Topoliceanu, în vârstă de 38 de ani, avea la activ peste 1100 de ore de zbor, era căsătorit şi avea un copil.
Studentul, în anul întâi, Ştefan Coropeţchi avea 19 ani şi era necăsătorit.
Elicopterul militar, tip IAR 316 B, al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc a pierdut legătura radio cu baza în jurul orelor 12.00 şi s-a prăbuşit la scurt timp după aceasta, în zona localităţii Poşta Câlnău, la 5 km de bază.
Din ordinul şefului Statului Major General, conform procedurii, au fost reţinute la sol toate aeronavele de tip IAR 316 B, până la elucidarea cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, au fost luate imediat măsuri pentru securizarea zonei de impact.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene cercetează cauzele producerii accidentului aviatic, iar rezultatele anchetei Parchetului Militar vor fi făcute publice la finalul cercetărilor. – www.promptmedia.ro














