111752 – 13072012 – România pare să fie o ţară care, la suprafaţă, trăieşte o stare de mare zarvă democratică, fără a izbuti să închege o dezbatere reală, şi care, în cele din urmă, sfârşeşte prin a fi condusă de jurişti, scrie Deutsche Welle.
Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care a fost respinsă legea electorală propusă de USL. Argumentaţia Curţii este foarte elaborată şi pretinde o discuţie aparte, dar atrage atenţia un aspect care ar putea avea consecinţe extraordinare asupra sistemului constituţional din România. Curtea acceptă ca argument valid faptul că referendumul pentru parlament unicameral din 2009 ar fi de natură să blocheze orice soluţie legislativă contrară. De aici poate rezulta că orice proiect viitor de modificare a Constituţiei care va încerca să conserve bicameralismul ar putea fi invalidat. Nici nu ar mai fi nevoie de vreo sesizare, căci în subiectele care privesc Constituţia însăşi, Curtea are, prin excepţie, dreptul de autosesizare.
Pe scurt, după un referendum contestabil ca mod de organizare, din care a lipsit chiar esenţa procesului democratic, s-a ajuns la un rezultat care, prin aceste abile transpuneri juridice, poate deveni definitiv. Dezbaterea despre mono sau bicameralism, despre centralizare şi descentralizare, se încheie brusc mai înainte de a fi început.
România pare să fie o ţară care, la suprafaţă, trăieşte o stare de mare agitaţie şi zarvă democratică iraţională fără a izbuti să închege o dezbatere reală, şi care, în cele din urmă, sfârşeşte prin a fi condusă de jurişti.
Curtea Constituţională nu discută direct subiectul monocameralismului, dar cu refererire la legea electorală spune următoarele: ”Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora “România este stat de drept […]”, ale art.2 –Suveranitatea şi ale art.61- Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimată la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009”.
Curtea se referă, în mod expres, în această decizie, numai la aspectul reducerii numărului de parlamentari, care are consecinţe directe asupra legii electorale, dar nimic nu o va împiedica pe viitor să reia argumentaţia cu privire la un nou proiect de modficare a Constituţiei.
Partizanii bicameralismului se mai pot baza de aici înainte pe labilitatea Curţii Constituţionale, care nu odată şi-a contrazis propria jurisprudenţă. Dar nu ar fi o izbândă serioasă. A contracara decizia de faţă a Curţii printr-o altă decizie ulterioară ,ar însemna o greşeală identică cu cea care a condus la situaţia actuală.
O răsturnare cu adevărat legitimă a situaţiei în favoarea bicameralismului ar presupune relansarea subiectului şi organizarea unui nou referendum după o perioadă de dezbatere publică de cel puţin un an de zile. Referendumul anterior a redus campania electorală la câteva sloganuri insidioase, fiind cu mult întrecută ca amploare organizatorică de un simplu joc de televiziune cum a fost ”Mari români”, desfăşurat pe primul post al televiziunii publice. Până şi acel joc a mobilizat mai multe energii umane şi logistice decât un referendum pentru modificarea Constituţiei, care a fost confundat cu sancţionarea corupţiei politice.
Este regretabil că lucrurile se petrec aşa, dar cei care au o puternică voinţă reformatoare constată că mediul public românesc nu pare să aibă energia necesară pentru a purta reale dezbateri democratice care să antreneze un număr mare de persoane, inclusiv din straturile populare. Din acelaşi motiv, nici relansarea subiectului nu are mari şanse de realizare. Alianţa guvernamentală de astăzi, deşi a exprimat opţiunea pentru bicameralism, nu a trecut foarte mult dincolo de simpla enunţare generală a principiului şi în plus, mulţi dintre militanţii alinaţei par mai curând dispuşi să lase lucrurile aşa cum sunt. De fapt, cu actuala componenţă a Curţii Constituţionale, se pare că singura cale de păstrare a bicameralismului ar fi blocarea oricărei tentative de modificare a Constituţiei.
Ar fi însă dramatic ca lucrurile să rămână aşa cum sunt. Pe de o parte, pentru că raporturile dintre guvern şi preşedinte trebuie să fie clarificate într-un fel sau altul şi, pe de altă parte, pentru că bicameralismul actual este, aşa cum s-a arătat de atâtea ori, doar un dublu monocameralism. (Sursa: Deutsche Welle) – www.promptmedia.ro
