Acasă Politic ANCOM scoate la licitaţie frecventele de telefonie mobilă

ANCOM scoate la licitaţie frecventele de telefonie mobilă

DISTRIBUIȚI

– 112483 – 1408201- ANCOM a primit 5 candidaturi de participare pentru cea mai mare licitaţie de spectru organizată în România, în cadrul căreia sunt puse

la dispoziţia celor interesaţi benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile în perioada 2013-2029.

Documentele de calificare vor fi analizate de o comisie care până cel târziu la 20 augustva anunța operatorii care pot participa la licitaţie. Pentru a licita, un operator trebuie să facă dovada îndeplinii obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale, dar şi dovada unei cifre de afaceri medie pe ultimii 3 ani de minimum 10 milioane de euro, că nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, că afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, activităţile sale comerciale nu sunt suspendate, nu face parte din grupul altui candidat ş.a. Dosarul de candidatură conţine şi oferta iniţială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.

În cazul în care cererea este mai mare decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 10 septembrie 2012 cu rundele primare, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii octombrie. În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă.

În cadrul licitaţiei vor fi acordate două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014). Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM va scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1800 MHz şi 14 în banda de 2600 MHz, precum şi 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2600 MHz. Aceste licenţe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014. Pentru licenţiere pe termen scurt, ANCOM va scoate la licitaţie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz şi 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1800 MHz, resurse care sunt în marea lor majoritate folosite în prezent de Orange şi Vodafone. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.