Acasă Politic Bucuresti: Cum poate pierde Băsescu mandatul din cauza lui Boc

Bucuresti: Cum poate pierde Băsescu mandatul din cauza lui Boc

DISTRIBUIȚI

112281 – 05082012 – O modificare adusă de Emil Boc la Legea referendumului, prin OUG nr 1.003, i-ar putea aduce lui Traian Băsescu pierderea mandatului.

OUG emisă de Guvernul Boc adăuga la textul legii un singur cuvânt – “permanente” – şi astfel legea devenea “jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Această prevedere avea atunci scopul de a-l ajuta pe Traian Băsescu cu validarea referendumului din 2009. În 2012 aceeaşi prevedere i-ar putea provoca lui Băsescu pierderea mandatului.

Emil Boc a emis OUG nr. 103, care, printre altele, modifica articolul 5, alin. 2 din Legea referendumului. În legea originală, respectivul aliniat, arăta astfel: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. Ce a moficat Emil Boc? A adăugat în finalul articolului un singur cuvânt: permanente. De ce a făcut Boc modificarea? Pentru a uşura validarea celor două referendumuri convocate pentru 22 noiembrie 2009 de Traian Băsescu, informează Cotidianul. Diferenţa dintre ”jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale” şi ”jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente” este de peste un milion de alegători. În minus. Astfel, pe legea veche, în calculul pragului de participare intrau toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent dacă erau din ţară sau străinătate. În varianta nouă ieşeau din calculul pragului de participare cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.