Acasă Politic Bucuresti: Șefa diplomatiei UE nu vine la București

Bucuresti: Șefa diplomatiei UE nu vine la București

DISTRIBUIȚI

112840 – 31082012 – Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 3-6 septembrie 2012, la Palatul Parlamentului şi la sediul MAE, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR). La ediţia din acest an vor participa trei invitaţi speciali:

Lamberto Zannier, secretarul general OSCE, Grigol Vashadze, ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, şi Oleg Efrim, ministrul justiţiei din Republica Moldova.

Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, nu va veni la Bucuresti, la Reuniunea Diplomatiei Romane deoarece agenda oficiala prevede, pentru acea perioada, angajamente si activitati stabilite anterior.

Desfăşurată sub tematica „Diplomaţia Română după 150 de ani – viziune şi perspective 2020”, reuniunea  oferă cadrul realizării unui bilanţ al activităţii Ministerului Afacerilor Externe, analizării provocărilor cărora România trebuie să le facă faţă în viitor, precum şi stabilirii principalelor direcţii de acţiune în activitatea diplomatică pe termen scurt şi mediu.

„Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române este un eveniment cu tradiţie al MAE, iar anul acesta are o însemnătate deosebită datorită marcării a 150 de ani de la înfiinţarea ministerului. Aniversarea punerii bazelor diplomaţiei moderne reprezintă un bun prilej  de reflecţie asupra virtuţilor unirii forţelor pentru a servi interesul naţional şi pentru a promova o imagine credibilă şi coerentă a României faţă de partenerii externi.”, a declarat Titus Corlăţean, şeful diplomaţiei române.

În perioada celor două zile ale RADR, diplomaţii români vor participa şi la o serie de sesiuni de lucru pe teme de actualitate, precum diplomaţia economică  – fiind organizată inclusiv o întâlnire de lucru cu oamenii de afaceri -, priorităţile strategice europene, vecinătatea estică, mize şi proiecţii de securitate, relaţiile cu statele din Asia-Pacific, America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu, comunicarea şi diplomaţia publică sau asistenţa pentru românii din străinătate şi servicii consulare.

În marja RADR 2012 va avea loc, la Ateneul Român, şi un concert de gală dedicat aniversării a 150 de ani de diplomaţie românească, susţinut de orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Horia Andreescu, cu participarea corului Madrigal, dirijor Voicu Popescu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.