Acasă Politic Bucuresti: Filiale ale PDL, PSD, UNPR si PNL, executate silit de Fisc

Bucuresti: Filiale ale PDL, PSD, UNPR si PNL, executate silit de Fisc

DISTRIBUIȚI

112801 – 29082012 – Mai multe filiale ale PDL, PSD, UNPR, dar şi PNL înregistrează restanţe către bugetul de stat conform unei situaţii a ANAF, de cele mai multe ori fiind vorba de impozitul pe  venituri, fapt pentru care a fost declanşată executarea silită

a acestora începând cu luna iunie a acestui an, potrivit Romaniei Libere.

Filiala PDL Cluj are datorii la bugetul de stat de 450 de lei, care reprezintă impozitul datorat pentru veniturile din salarii.

De asemenea, filiala PDL din Călăraşi înregistrează datorii privind impozitul pe venituri din salarii de 554 de lei.

Un alt caz este al filialei Partidului Liberal Democrat, filiala Timiş, care figurează în evidenţele ANAF cu 145 de lei, reprezentând de asemenea impozit pe venituri din salarii.

Totodată, PNL a înregistrează restanţe de 79 de lei reprezentând dobânzi şi penalităţi, din totalul de 156 de lei pe care partidul l-a anunţat ca „obligaţii asumate de contribuabili prin declaraţii depuse la organul fiscal”.

De asemenea, filiala PSD din Botoşani, figurează cu datorii neachitate de 72 de lei, reprezentând impozitul pe venituri din salarii.

Sume considerabile datorate bugetului de stat a întregistrat însă Partidul Socialist Român, respectiv 5.000 de lei, reprezentând impozite şi taxe inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel.

Filiala PRM Hunedoara are datorii de 1.066 de lei, iar filiala PRM din Mehedinţi are restanţe de 485 de lei.

Şi filiala UNPR din Prahova mai are de achitat restanţe de 286 de lei, impozite pe venituri din salarii.

Restanţele la bugetul de stat sunt înregistrate în registrul contribuabililor mici şi mijlocii până la data de 30 iunie 2012, fiind începută în cazul tuturor procedura de executare silită. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.