Acasă Uncategorized Bucuresti: Hidroelectrica pierdut 1,1 miliarde de euro in contractele cu “baieti destepti”

Bucuresti: Hidroelectrica pierdut 1,1 miliarde de euro in contractele cu “baieti destepti”

DISTRIBUIȚI

112554 – 17082012 – Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a prezentat motivele pentru care compania a intrat in insolventa, precizand ca prejudiciul suferit in urma contractelor semnate cu „baietii destepti” a insumat 1,1 miliarde de euro, in perioada 2006-2012.

Principalul motiv pentru care compania a ajuns in aceasta situatie este incheierea celor zece contracte bilaterale.

“Daca la inceput, sa recunoastem, contractele semnate de Hidroelectrica au fost benefice companiei, incepand din 2006 lucrurile s-au schimbat. In perioada 2006-2012, ele au prejudiciat Hidroelectrica cu 1,1 miliarde de euro. Denuntarea celor sase contracte a fost justa, iar renegocierea celor patru contracte a adus preturi substantial majorate si a adus venituri de 94 milioane de lei, din plati retroactive, de la inceputul lui 2012″, a afirmat Borza.

El a sustinut ca era contractelor bilaterale s-a incheiat, explicand ca legea energiei, din iunie 2012, interzice acest gen de practici, care nu sunt concurentiale. In consecinta, toti agentii trebuie sa isi cumpere energie de pe pietele libere, adica OPCOM sau piata zilei urmatoare.

„Cred in destinul Hidroelectrica, ea ramane o societate de referinta. Insolventa este doar o situatie pasagera, din care va iesi mai intarita, nu va renaste ca pasarea Pheonix, insa evolutia va fi spectaculoasa”, a completat administratorul judiciar. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.