Acasă Politic Bucuresti: Premierul cere actualizarea listelor electorale in continuare

Bucuresti: Premierul cere actualizarea listelor electorale in continuare

DISTRIBUIȚI

112679 – 23082012 – Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Mircea Duşa, la începutul şedinţei de guvern de joi, să ceară autorităţilor locale continuarea actualizării listelor electorale. „Vă rog frumos, domnule ministru, să continuaţi acţiunea prin care să cereţi autorităţilor locale

să reactualizeze listele. Am înţeles decizia Curţii Constituţionale, o acceptăm, chiar dacă e greu de spus că este o decizie dreaptă, dar acum, dacă tot am constatat că de fapt suntem mult mai puţini în realitate…”, a spus şeful Executivului.

Premierul i-a mai spus ministrului Duşa că procesul de actualizare este important având în vedere că la sfârşitul acestui an vor fi organizate alegeri generale.

„Vă rog, cu mijloacele legale pe care le are MAI, să nu ne oprim acum după decizia CCR, ci, dimpotrivă, să ne facem datoria, să cereţi primarilor să ştim exacţi câţi cetăţeni sunt în România, câţi mai votează, cu atât mai mult cu cât cetăţenii din străinătate au în baza legii reprezentanţii lor în Parlament, doi senatori şi patru deputaţi care rămân parlamentari de diaspora. Însă, în ţară e foarte clar, am văzut şi rezultatele de la INS, că listele electorale pe baza cărora s-a pronunţat CCR nu reflectă realitatea”, a adăugat Ponta. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.