Acasă Politic București: Noii șefi ai MAI au luat pulsul instituției

București: Noii șefi ai MAI au luat pulsul instituției

DISTRIBUIȚI

112347 – 07082012 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Dușa, și ministrul delegat pentru Administrație, Radu Stroe, s-au întâlnit marți, 7 august a.c., la sediul M.A.I., cu șefii structurilor centrale din M.A.I.

pentru a avea o primă informare despre activitatea ministerului. În acest context, ministrul Dușa a apreciat modul în care cei prezenți la acest eveniment au gestionat activitatea instituției în această perioadă, menționând că dorește ca, în continuare,  M.A.I. să rămână instituția fanion a României în ceea ce privește asigurarea legalității. De asemenea, a precizat că una dintre prioritățile mandatului său o reprezintă asigurarea fondurilor financiare necesare desfășurării în condiții optime a activității ministerului. “Îmi doresc ca fiecare polițist, pompier, jandarm să își facă datoria cu profesionalism și corectitudine, astfel încât activitatea de combatere a criminalității, de asigurare a ordinii și siguranței cetățeanului să fie una normală, într-un stat european”, a adăugat ministrul Mircea Dușa.  

La rândul său, ministrul delegat pentru Administrație, Radu Stroe, a subliniat faptul că, în perioada imediat următoare, obiectivul principal îl reprezintă clarificarea aspectelor legate de evidența persoanei.  

La ședință au mai participat secretari de stat, șefi ai Departamentelor și șefi ai structurilor centrale din M.A.I. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.