Acasă Politic Alba: Avocat hunedoarean, arestat pentru trafic de influenta

Alba: Avocat hunedoarean, arestat pentru trafic de influenta

DISTRIBUIȚI

113148 – 12092012 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia efectuează acte de urmărire penală faţă de Radu-Flaviu ChebuȚiu, avocat în cadrul Baroului Hunedoara, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de

trafic de influenţă.Potrivit procurorilor, Chebuţiu, în calitate de avocat al BarouluiHunedoara, în cursul anului 2012, a pretins şi primit sumele de 6.000 lei şi 1.100 euro de la un denunţător, lăsând să se înţeleagă va interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba şi Institutului de MedicinăLegală Cluj-Napoca, astfel încât, la analiza toxicologică, să se obţină un rezultat al alcoolemiei favorabil denunţătorului, de natură a nu atrage răspunderea penala a acestuia şi implicit anularea permisului de conducere.

Persoana denunţătoare fusese oprită în trafic de organele de poliţie rutieră pe raza municipiului Alba Iulia, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice şi a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat o valoare peste limita legală admisă, fiind apoi condusă la Spitalul Judeţean Alba pentru recoltarea probelor biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei.

Pe 11 septembrie, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar pe 12 septembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.