Acasă Politic Bucuresti: CNE a stabilit că Mang a plagiat

Bucuresti: CNE a stabilit că Mang a plagiat

DISTRIBUIȚI

112994 – 06092012 – Consiliul Naţional de Etică (CNE) a stabilit, miercuri, că fostul ministru al Educaţiei Ioan Mang a plagiat în mai multe articole ştiinţifice, au declarat surse oficiale, decizia urmând să fie făcută publică după ce va primi avizul Direcţiei Juridice din Ministerul Educaţiei.

Hotărârea a fost luată după analizarea mai multor articole semnate de Mang pentru care s-au primit sesizări cu privire la posibile cazuri de plagiat, potrivit surselor citate.

Ioan Mang a fost acuzat că ar fi copiat articole ştiinţifice ale unor autori străini, pentru validarea unei decizii într-un astfel de caz fiind nevoie de votul a opt dintre cei 11 membri ai CNE – organism consultativ care funcţionează pe lângă Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este „o acţiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ. „Dacă voi fi găsit vinovat de plagiat, voi pleca din învăţământ”, a mai spus Mang.

Ioan Mang a precizat şi că lucrările la care se face referire în acuzaţiile de plagiat nu îi aparţin. „Unii cred că îţi fac un bine dacă te pun autor pe nişte lucrări”, a mai spus Mang, sugerând că numele lui a fost trecut, fără voia sa, drept autor al respectivelor lucrări. În 15 mai, Mang şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Educaţiei. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.