Acasă Politic Sibiu: Problema dezvoltării strategiei NATO pe termen lung privind viitorul implicării în...

Sibiu: Problema dezvoltării strategiei NATO pe termen lung privind viitorul implicării în Balcanii de Vest, discutată la Sibiu

DISTRIBUIȚI

113229 – 17092012 – Conferinţa Comitetului Militar în formatul şefilor apărării din cele 28 de ţări NATO, care a fost găzduită la Sibiu, de şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, s-a încheiat duminică,

16 septembrie. În finalul conferinţei a fost ales noul director general al Statului Major Militar Internaţional, şefii apărării hotărând ca succesorul generalului Jurgen Bornemann să fie generalul de aviaţie Sir Christopher Harper, din Marea Britanie. Acesta îşi va prelua funcţia în vara anului 2013.

Generalul Knud Bartels, preşedintele Comitetului Militar, a condus dezbaterile militare la nivel înalt din timpul primei reuniuni importante a oficialilor militari NATO, desfăşurată după Summitul de la Chicago, care precede Reuniunea miniştrilor apărării ce va avea loc la Bruxelles, în luna octombrie a.c. Conferinţa a debutat cu abordarea tendinţelor de evoluţie ale securităţii globale şi cu analiza potenţialelor riscuri de securitate. Actualizarea datelor despre situaţia actuală a contribuit la sporirea înţelegerii comune de către şefii armatelor din ţările membre ale NATO a provocărilor la adresa securităţii globale şi a permis un schimb productiv de idei. 

Amiralul Jim Stavridis, comandantul Comandamentului Suprem Aliat din Europa, responsabil pentru operaţii, şi generalul John Allen, comandantul Forţei de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF), au prezentat situaţia de securitate din Afganistan. Şefii apărării din ţările membre NATO au fost informaţi că în câteva săptămâni, Forţele Naţionale Afgane de Securitate (ANSF) vor ajunge la un efectiv de 352.000 de membri, devenind capabile să asigure securitatea a trei sferturi din populaţia ţării. Concluziile conferinţei, obţinute prin consens, vor juca un rol important în deciziile finale ale Reuniunii miniştrilor Apărării care va avea loc la Comandamentul NATO, în luna octombrie a.c. Problema dezvoltării strategiei NATO pe termen lung privind viitorul implicării în Balcanii de Vest a fost adusă în discuţie de Ambasadorul Robert Cooper, fostul negociator-şef al UE pentru Balcanii de Vest. Şefii apărării şi-au reiterat angajamentul faţă de misiunea NATO din Kosovo (KFOR) şi securitatea din regiune şi au subliniat necesitatea găsirii unei soluţii politice durabile. Totodată, au încurajat toate părţile implicate să continue discuţiile pe această temă.

Pachetul de Apărare convenit la Summitul de la Chicago a fost discutat în detaliu de către şefii Apărării, cu accent pe Smart Defence şi Iniţiativa Forţelor Conectate. Ambele proiecte sunt gândite să sporească interoperabilitatea dintre state şi să stimuleze cooperarea în domeniul înzestrării cu echipament şi tehnică militară. Concluzia acestor discuţii jalonează calea de urmat pentru generalul Abrial, Comandantul ACT, şi a succesorului său, generalul Paloméros, pentru dezvoltarea în continuare a Planului de Implementare a Pachetului de Apărare, ce va fi prezentat la ministeriala din octombrie. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.