Acasă Politic Tulcea: Amânare

Tulcea: Amânare

DISTRIBUIȚI

113208 – 14092012 – Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) a decis să-şi amâne alegerile pentru funcţia de preşedinte până în 2013, astfel ca Liviu Dragnea să poată fi ales în funcţia de preşedinte

al organizaţiei. Decizia a fost luată la reuniunea USL din Delta Dunării, la care participă 36 de şefi de Consilii Judeţene, membri USL. Liderii organizaţiilor locale ale Uniunii protestează astfel faţă de presiunile politice la care e supus Dragnea, în dosarul Referendumul.

Mai mult ca sigur, după alegeri acest dosar instrumentat de procurori fideli lui Traian Băsescu se va închide, iar Dragnea va fi reconfirmat în funcţia de preşedinte al UNCS, au spus mai mulţi participanţi la întâlnirea de la Murighiol, din Delta Dunării.

Discuţiile liderilor de Consilii Judeţene au avut loc cu o zi înainte de negocierile din conducerea USL pentru finalizarea listelor la alegerile din 2012.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost acuzat de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a creat un sistem naţional de influenţă pentru a determina autorităţile publice centrale, judeţene şi locale aflate sub controlul politic al formaţiunii politice, de a se implica în: exercitarea de presiuni asupra preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot şi a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători; folosirea unei urne mobile în condiţii contrare legii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.