Acasă Politic Bucuresti: Fenechiu sustine candidatura lui Becali pe listele PNL

Bucuresti: Fenechiu sustine candidatura lui Becali pe listele PNL

DISTRIBUIȚI

113917 – 15102012 –  Vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, susţine candidatura lui Gigi Becali pe listele PNL la alegerile parlamentare din acest an. Liberalul a declarat luni, înainte de şedinţa Biroului Permanent al PNL,

că finantatorul Stelei se bucură de o anumită cotă de încredere a populaţiei, dovadă fiind actualul său mandat de europarlamentar.„Reprezintă o anumită pătură a românilor. Becali totuşi şi-a câştigat un loc în Parlamentul European, are, vrem sau nu să recunoaştem, are o anumită cotă în încrederea populaţiei şi există pe eşichierul politic românesc partide politice care ne obligă să avem şi noi o astfel de componentă”, a declarat Fenechiu.

Luni liberalii s-au reunit în şedinţa Biroului Permanent, pentru a vota cererea finanţatorului Stelei, Gigi Becali, de a se înscrie în PNL, pentru a candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din Sectorul 6.

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat că este de acord cu această candidatură, dar trebuie să existe şi un vot în cadrul structurilor de conducere ale partidului. Asta cu toate că există multe voci în interiorul partidului care contestă o eventuală candidatură a lui Becali din partea PNL. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.