Acasă Politic Bucuresti: Greselile pe POSDRU, la secret

Bucuresti: Greselile pe POSDRU, la secret

DISTRIBUIȚI

113724 – 07102012 – In ciuda secretomaniei ce inconjoara subiectul legat de remedierea pana in 6 octombrie a deficientelor constatate de Comisia Europeana, pentru a evita suspendarea platilor,

Alianta pentru o Romanie Curata (ARC) si initiativa Fonduri Europene-Manual de Fraudare a facut public Raportul de progres al POSDRU, transmis de o sursa care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Este pentru prima data cand un asemenea document din bucataria interna a gestionarii fondurilor europene este adus la cunostinta opiniei publice.

Acest raport de progres care urma a fi inaintat Comisiei Europene a fost cerut de societatea civila pentru a intelege care sunt dimensiunile dezastrului, impreuna cu alte documente, respectiv Memorandumul privind masurile de remediere a implementarii Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Planul de actiune elaborat pentru remedierea acestor deficiente precum si Modalitatea de calcul a corectiei de 25% ce va fi aplicata asupra cheltuielilor proiectelor care deja au fost platite, rambursate pana la aceasta ora. In luna septembrie, ARC a scris despre solicitatea transmisa de Academia de Advocacy adresata Ministerelor Muncii Familiei si Protectiei Sociale si celui al Afacerilor Europene precum si Secretariatului General al Guvernului ca, potrivit legii 544/2001 a liberului acces la informatiile de interes public, sa fie transmise aceste informatii. SGG a indrumat, in termenul scurt, de 10 zile, petentul catre  Ministerul Muncii, singurul in masura a oferi raspunsul. Ministerul Afacerilor Europene a anuntat ca pentru a putea raspunde ii sunt necesare nu 10, ci 30 de zile, la finalul carora a raspuns ca numai acelasi Minister al Muncii ar putea raspunde. Numai ca reprezentantii Ministerului Muncii au  oferit un raspuns halucinant: “Nu va putem transmite aceste documente in copie intrucat au caracter special si nu pot fi transmise altor entitati”.

Ei bine, daca Ministerul Muncii, care gestioneaza AM POSDRU, a refuzat constant sa fie transparent, poate ca macar acum, cand surse anonime au decis sa transmita informatii publicului – documentul a fost transmis de sursa care a dorit sa-si pastreze anonimatul la nici două zile după lansarea initiativei „Manual de fraudare – Fonduri europene – reprezentantii Executivului vor decide sa explice opiniei publice detaliile incluse in Raportul de progres. Este, de asemenea, un bun impuls ca ministerul insusi sa faca publice si celelalte documente cerute de societatea civila pentru ca ele sa fie analizate impreuna cu beneficiarii directi care sa fie invitati la consultari, nu tratati de sus, iar pozitia lor ignorata.

Documentul pe care ARC si initiativa Fonduri Europene-Manual de Fraudare l-au primit contine descrierea constatarilor in cazurile verificate, recomandarile care au fost facute de catre AM POSDRU, actiunile privind verificarile proiectelor in implementare, actiunile propuse pentru remedierea celor constatate, termenele alocate cat si actiunile realizare pana la data de 31 august 2012.  

Printre deficientele constatate regasim: aprobari de proiecte cu bugete neviabile, cu salarii disproportionate si cu achizitii nejustificate, din cauza unui proces de evaluare necorespunzator sau a faptului ca opinia evaluatorilor nu a fost luata in considerare; indrumarile catre beneficiari furnizate de AM sunt deficitare. Normele nationale de eligibilitate sunt ambigue, in masura in care acestea permit o alocare si o utilizare ineficienta a resurselor pentru punerea in aplicare a proiectelor; verificarile de management prezintă o deficienta sistemica in ceea ce priveşte metodologia aplicata pentru eşantionarea documentelor justificative, ceea ce conduce la un volum foarte limitat de documente justificative controlate. In plus, verificarile nu acoperă in mod suficient aspecte precum desfăşurarea reala a activităţilor, dubla finanţare etc; controalele la fata locului nu acoperă elementele complementare de asigurare, precum desfasurarea reala a activitatilor si achizitiile publice; AM a identificat achizitiile publice (AP) ca fiind un domeniu de risc. Cu toate acestea acestea, controalele privind AP au loc numai in cursul vizitelor financiare la fata locului, care sunt efectuate pe baza unui esantion. In consecinta, doar o mica parte din cheltuielile referitoare la AP sunt controlate. In plus, nu exista niciun control critic realizat de AM POSDRU cu privire la planul de achizitii publice prezentat de beneficiari; eligibilitatea grupului tinta nu este controlata in mod eficace pentru a garanta ca doar participantii care apartin grupului-tinta sunt implicati in proiect; riscul de dubla finantare este ridicat, deoarece nu exista niciun control incrucisat al cheltuielilor beneficiarilor implicati in proiecte multiple in acelasi timp.

In document sunt incluse, de asemenea, deficientele constatate la verificarile unor beneficiari directi si care au fost masurile propuse pentru rezolvarea acestora.

Autoritatea de management a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) trebuia deci sa remedieze pana pe 6 octombrie deficientele constatate de Comisia Europeana, pentru a evita suspendarea platilor. Reprezentantii Ministerului Afacerilor Europene considerau recent ca misiunea este una „imposibila”. Ministerul Muncii ce spune opiniei publice? Care au fost masurile luate si care este situatia in privinta suspendarii platilor?  – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.