Acasă Politic Bucuresti: Ministrul Mediului: ”Investiţiile în energii regenerabile sunt benefice numai dacă respectă...

Bucuresti: Ministrul Mediului: ”Investiţiile în energii regenerabile sunt benefice numai dacă respectă natura!“

DISTRIBUIȚI

113602 – 02102012 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu reprezentanţi ai Centrului pentru Politici Durabile şi ai Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta au dezbătut luni, la sediul ministerului,

problemele legate de riscurile de mediu ale amenajărilor de microhidrocentrale pe râurile de munte din România.

În cadrul acestei întâlniri, Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a subliniat că „priorităţile Ministerului sunt  protejarea mediului şi conservarea biodiversităţii, luându-se în calcul şi componenta investiţională în energii regenerabile“.

Ministrul a anunţat  cu această ocazie că va înainta o propunere de ordonanţă de urgenţă care va modifica regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, astfel încât să existe o eficientizare a activităţii acestora şi  totodată să fie mai aproape de cetăţeni. 

În scopul aplicării măsurilor adecvate pentru protejarea biodiversităţii, ministrul a subliniat că „orice aviz care implică o direcţie de acţiune strategică va fi acordat după consultarea prealabilă a autorităţii centrale de mediu şi în urma controalelor de la faţa locului, întrucât protejarea siturilor Natura 2000 reprezintă o prioritate pentru Ministerul Mediului şi Pădurilor. Vom solicita elaborarea unui studiu de evaluare strategică adecvată cumulat, conform Directivei Păsări şi Habitate, care va avea în vedere conservarea biodiversităţii în siturile unde se află microhidrocentrale“. 

Cu această ocazie, Rovana Plumb a lansat o invitaţie  custozilor ariilor protejate Natura 2000 pentru a analiza problemele întâmpinate de aceştia în cadrul activităţii desfăşurate, precum şi pentru a stabili modul în care Ministerul Mediului şi Pădurilor poate acorda sprijin în vederea gestionării eficiente a acestor arii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.