Acasă Politic Bucuresti: ”Radu Vasile”, martor în dosarul fugii lui Hayssam

Bucuresti: ”Radu Vasile”, martor în dosarul fugii lui Hayssam

DISTRIBUIȚI

114170 – 25102012 – Întins pe 60 de pagini și alte șapte volume de documente, rechizitoriul prin care Omar Hayssam, frații lui și armatorul Mustafa Tartoussi au fost trimiși în judecată conține și numele persoanelor

citate ca martori în dosar. Printre aceștia se află și un anume ”Radu Vasile”, nume care este, de fapt, un pseudonimul unui martor protejat. Acesta, alături de alți câțiva martori, au furnizat informații contradictorii pentru anchettatori. ”Radu Vasile” a relatat, printre altele, că pe 16 iuie 2006 ”a observat o persoană cu aspect fizic asemănător în zona locuinței învinuitului”. La acea dată, însă, potrivit anchetatorilor, Hayssam pleca din Egipt.

”Din analiza comunicațiilor privind locurile în care s-a aflat Mustafa Tartoussi și a traficului de la și către numerele de apel utilizate de Omar Hayssam și Omar Mahmoud, procurorii au stabilit că Omar hayssam a fost preluat în noaptea de 29 spre 30 iunie 2006, în intervalul orar 00:12 – 02:37, din zona locuinței din Constanța a armatorului”.

În jurul orei 02:17, telefonul lui Omar Mahmoud a fost localizat în zona și în incinta portului.

Anchetatorii susțin că Omar Hayssam a fost urcat la bordul navei Iman T cu sprijinul căpitanului Yousef Tartousi, vărul armatorului Mustafa Tartousi, care a confirmat acest sprijin autorităților libaneze, cu ocazia declarațiilor pe care le-a dat comisiei rogatorii cerută de statul român. Declarațiile în care acesta confirmă plecarea conspirată a lui Hayssam din România se află în volumul V al dosarului. Acesta a povestit că Hayssam a fost ascuns în cabina marinarilor și astfel a putut fi ascuns de controlul Poliției de Frontieră.

Nava a părăsit Portul Constanțala 4.40, iar pe 1 iulie se afla deja în apropierea zonei de coastă a Turciei. Prezența lui Hayssam la bordul navei a fost stabilită pe baza unei convorbiri telefonice de la numărul lui de telefon către Violeta Pârvan (amanta acestuia), convorbire care a trecut printr-un releu de telefonie mobilă turce amplasat în zona de coastă la nord de Istanbul și destinat comunicațiilor pe mare.

Nava a ajuns în Alexandria, Egipt, în data de 5 iulie 2006. În acel moment, armatorul Mustafa Tartoussi se afla în Egipt, unde ajunsese, prin Libia, în 3 iulie, și unde se afla și celălalt frate, Omar Samir.

În Alexandria, Hayssam s-a folosit de un document aparținând fratelui său Samir, cu care seamănă, fizic, foarte bine. Cu aceiași identitate și folosindu-se de documentele fratelui, Hayssam s-a cazat la un hotel din Alexandria, de unde o contactează pe Violeta Pârvan și stabilește ca aceasta să meargă în Egipt. Ceea ce se și întâmplă, aceasta ajungând în Egipt, via Grecia, în 11 iulie 2006.

     Tot din documentele existente în dosar, reiese că Violeta Pârvan s-a întors în România, tot prin Grecia, în 15 iulie, iar Omar Hayssam și-a continuat călătoria spre Siria tot la bordul navei Iman T, care a ridicat ancora în 16 iulie. De data aceasta, urcarea la bord s-a făcut sub numele Samir, în baza documentelor fratelui lui Omar Hayssam. Prezența acestuia la bordul navei a fost confirmată de declarațiile a trei martori, precum și de declarațiile căpitanului navei, Yousef Tartoussi, care a prezentat autorităților libaneze implicarea fiecăruia.

Nava Iman T a ajuns în portul Tartous, Siria, în 18 iulie 2006, unde Omar Hayssam și Yousef Tartoussi debarcă. Niciunul dintre ei nu a revenit în România.

În acest dosar, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea, la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Fraţii lui – Mukhles şi Mahmoud – şi omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.