Acasă Politic Cluj: Ministrul Dusa se intalneste cu reprezentantii MAI din judetul Cluj

Cluj: Ministrul Dusa se intalneste cu reprezentantii MAI din judetul Cluj

DISTRIBUIȚI

113621 – 02102012 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, participă, marţi, în municipiul Cluj Napoca, la o serie de întâlniri cu reprezentanţii structurilor MAI din judeţ. Ministrul este însoţit de secretarul de stat,

şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea.

„Întâlnirea are ca scop analiza situaţiei operative de la nivelul judeţului Cluj în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului. Astfel, se vor evalua măsurile dispuse pentru prevenirea criminalităţii, a diminuării accidentelor grave de circulaţie, precum şi acţiunile desfăşurate pentru combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, vor avea loc discuţii referitoare la activităţile din domeniul ordinii şi siguranţei publice ce urmează a fi întreprinse cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare, în contextul sarcinilor stabilite în cadrul şedinţei Comisiei Tehnice centrale din 2 octombrie 2012. Totodată, ministrului Administraţiei şi Internelor îi vor fi prezentate măsurile complexe dispuse pentru desfăşurarea în condiţii de maximă securitate a meciului de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Manchester United. Pentru siguranţa evenimentului sportiv, au fost mobilizaţi peste 500 de jandarmi şi poliţişti, în echipa de coordonare a acţiunii fiind incluşi şi cinci poliţişti britanici pentru acordarea de sprijin operaţional, în special, pentru cei peste 1.000 de suporteri englezi. Tot astăzi, ministrul Mircea Duşa va avea o întâlnire cu prefectul judeţului Cluj, unde vor fi discutate aspecte referitoare la pregătirea pentru iarnă şi alte teme privind administraţia publică”, se precizează într-un comunicat al MAI. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.