Acasă Politic Galati: Fostul deputat Mihail Boldea are un nou dosar penal

Galati: Fostul deputat Mihail Boldea are un nou dosar penal

DISTRIBUIȚI

114131 – 24102012 – Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi,

efectuează cercetări faţă de 5 învinuiţi, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Miercuri au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediul Direcţiei de Sănătate Publică -DSP din municipiul Galaţi.

„În fapt, se reţine că învinuiţii Boldea Mihail şi Boldea Valentin au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat si învinuiţii Bivol Mircea, Hristu George, Petrea Andrei Mădălin şi Roşu Eugen, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat”, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Membrii grupării au utilizat opt societăţi comerciale, înregistrând operaţiuni comerciale fictive cu diverse mărfuri, cu societăţi aflate în lichidare sau firme tip ”fantomă”, fapt ce a avut drept consecinţa directa diminuarea cuantumului taxelor datorate bugetului de stat.

În sarcina învinuiţilor se mai reţine că au indus şi menţinut în eroare instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului, Ministerul Mediului si Pădurilor si Ministerul Sanatatii – cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect reabilitarea unor obiective de interes public de pe raza municipiului Galati (unitati de invatamant si unitati spitaliceşti), prin modificarea unilaterala a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale si a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin utilizarea unor documente contabile false emise de către societati controlate direct sau indirect de către membrii grupării.

Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea acestor fonduri.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de estimat la suma de 450.000 de euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi urmează a fi audiaţi învinuiţii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.