Acasă Politic Kiev: Deputat ucrainian: „Transnistria este parte a Republicii Moldova, iar Ucraina nu...

Kiev: Deputat ucrainian: „Transnistria este parte a Republicii Moldova, iar Ucraina nu a recunoscut Transnistria”

DISTRIBUIȚI

113747 – 08102012 – Lipsa frontierei demarcate pe segmentul transnistrean al Republicii Moldova aduce Ucrainei mari pagube economice”. Declaraţia a fost făcută de deputatul ucrainean din partea fracţiunii „Ucraina noastră”, Ghenadi Moskal, potrivit Romanian Global News.

Potrivit acestuia, demarcarea frontierei pe segmentul transnistrean al Republicii Moldova va proteja Ucraina de fluxul continuu de alcool de contrabandă şi arme.

„Transnistria este parte a Republicii Moldova, iar Ucraina nu a recunoscut Transnistria. Din acest motiv, Tiraspolul nu poate face declaraţii diplomatice. Declaraţiile pot face numai autorităţile moldoveneşti, deoarece am recunoscut Republica Moldova în cadrul hotarelor actuale în care este inclusă regiunea transnistreană. Consider că orice declaraţii venite din Transnistria, cel puţin, nu sunt corecte”, a spus Moskal.

„Dacă Ucraina nu va delimita hotarele, ea nu va fi în stare să menţină securitatea cetăţenilor săi, da şi securitatea sa economică. Este corect că a reînceput procesul, deşi prea târziu”, a mai spus deputatul ucrainean.

Totodată politicianul consideră că partea moldovenească este cointeresată şi mai mult de demarcarea frontierei, pentru că acesta rămâne unul dintre obstacolele pe calea integrării la Uniunea Europeană. „Republica Moldova are acum şanse mult mai bune de a deveni membru al Uniunii Europene decât Ucraina. În ţara vecină au loc procese serioase de integrare. Republica Moldova se află deja la jumătatea drumului spre UE, şi Chişinăul trebuie să demonstreze că teritoriul său este în întregime controlat”, a conchis Moskal. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.