Acasă Politic Satu-Mare: Traian Basescu de Ziua Armatei

Satu-Mare: Traian Basescu de Ziua Armatei

DISTRIBUIȚI

114190 – 25102012 – Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj soldaţilor români, cu prilejul Zilei Armatei, asigurându-i de întregul său sprijin. Mesajul preşedintelui a fost prezentat la Carei, de consilierul prezidenţial Iulian Fota.

„În fiecare an, ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei României, îmi oferă prilejul să mă adresez tuturor acelora care au slujit Oştirea română şi acelora care o slujesc în prezent şi să îmi exprim recunoştinţa faţă de soldatul român care s-a jertfit, rămânând, de cele mai multe ori, anonim, pentru ca numele său să se identifice, pentru eternitate, cu cel al ţării şi poporului său”, se arată în mesajul şefului statului. 

„Pentru români, ziua de 25 octombrie 1944 este un reper cronologic în calendarul tradiţiilor militare. Simbolistica acestei zile s-a legitimat în timpul teribilei încercări prin care a trecut ţara noastră în cel de-al Doilea Război Mondial, în eroica epopee a luptelor duse de către Armata României până la eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, şi continuând cu drumul glorios străbătut peste hotarele patriei, până la victoria finală”, a punctat preşedintele. 

„Participarea dumneavoastră la misiuni în afara teritoriului naţional, în zone de conflict, sub egida ONU, NATO sau a UE, precum şi în cadrul coaliţiilor multinaţionale, a contribuit la sporirea considerabilă a prestigiului internaţional al ţării noastre. Prin modul cum v-aţi îndeplinit misiunile în teatrele de operaţii, aţi dovedit că sunteţi cei mai buni ambasadori ai României în lume, acţionând întotdeauna cu profesionalism şi mult curaj, cu devotament, ca adevăraţi camarazi pe care partenerul de luptă s-a putut bizui oricând”, a mai arătat şeful statului. 

„Armata României a plătit, pe parcursul acestei perioade de profunde transformări şi participări la misiuni externe, tributul său de sânge şi lacrimi. Sunt 23 de eroi căzuţi la datorie în teatrele de operaţii în care ne-am angajat alături de aliaţii şi partenerii noştri, precum şi câteva zeci de militari răniţi pe timpul acestor operaţiuni. Armata a plătit acest preţ greu pentru ca România să-şi poată îndeplini obligaţia de a fi parte activă a comunităţii internaţionale, la efortul mondial de construcţie a unei lumi mai bune şi mai sigure. Sacrificiul militarilor noştri nu a fost şi nu este zadarnic. Armata României a creat, prin tot ce au făcut militarii săi în toţi aceşti ani, o stare de spirit specială şi o imagine deosebită în rândul comunităţii internaţionale şi în rândul cetăţenilor acestei ţări”, a mai afirmat Traian Băsescu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.