Acasă Politic Cluj: “Gogonarea” lui Puiu Hasotti

Cluj: “Gogonarea” lui Puiu Hasotti

DISTRIBUIȚI

114513 – 08112012 – Miercuri după amiaza, începând cu orele 16.00 a avut loc, la Cluj-Napoca, „Gogonarea” lui Puiu Haşotti, o reactive la declaratia ministrului Culturii

cu privire la includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, potrivit căreia „nu avem ce să spunem, pentru că nu a venit absolut nimic la minister”.

“Un asemenea demers nu vine din afara ministerului, ci este făcut chiar de minister, potrivit legislaţiei specifice. Dezinteresul manifestat este cu atat mai grav cu cat 150.000 de cetăţeni, organizaţii precum Academia Română, ICOMOS sau Uniunea Arhitecţilor s-au pronuntat vis-a-vis de includerea localităţii pe lista indicativă UNESCO a statului român şi au înaintat ministerului cereri în acest sens. Participanţii la gogonare au considerat că, fie Puiu Haşotti ştie acest lucru şi face pe nevinovatul, fie nu ştie şi atunci este un incompetent. În ambele cazuri, Puiu Haşotti se prezintă drept un ministru care nu-și cunoaște preprogativele și care aduce grave prejudicii domeniului pe care îl gestionează”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior.

“Declaraţia lui Puiu Haşotti este una gogonată. Aşa că nu puteam merge în piaţa publică a oraşului decât cu gogonele! Specialiştii s-au declarat insistent pentru începerea demersurilor de nominalizare a Roşiei Montane pentru UNESCO, doar Ministerul Culturii preferă să acţioneze complice intereselor companiei miniere, în detrimentul patrimoniului nostru naţional”, a comentat Mihnea Blidariu, unul dintre participanţii la “gogonare”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.