Acasă Politic SUA, New York: Palestina, “stat observator nemembru” al ONU România s-a abţinut

SUA, New York: Palestina, “stat observator nemembru” al ONU România s-a abţinut

DISTRIBUIȚI

115028 – 30112012 – Adunarea Generală a ONU a aprobat joi cererea palestiniană de acordare a calităţii de „stat observator nemembru”, cu 138 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 41 de abţineri, o victorie simbolică, dar care le dă multe speranţe palestinienilor că vor obţine, în viitorul apropiat, şi statutul de membru al Naţiunilor Unite. România este una dintre cele 41 de ţări care s-au abţinut, la fel ca în 2011, când s-a votat statutul de membru UNESCO al Palestinei.

România s-a abţinut, joi, la votul din Adunarea Generală a ONU privind proiectul de rezoluţie prin care Palestina a obținut statutul de stat observator ne-membru, subliniind faptul că Bucureștiul promovează dialogul și negocierile directe între cele două părți, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). ”România a votat abținere la proiectul de rezoluție propus şi a prezentat în cadrul unei intervenţii în sesiunea Adunării Generale argumentele pentru această poziţie. Totodată, s-a asociat declaraţiei prezentate de Uniunea Europeană privind contextul dezbaterii rezoluţiei. În intervenţie, România a subliniat că această decizie are la bază poziţia de principiu pe care România o promovează consecvent, bazată pe dialog şi negocieri directe între părţi, în cadrul formatelor de reglementare recunoscute la nivel internaţional şi al acordurilor existente. În baza aceleiaşi concepţii, România nu favorizează iniţiativele unilaterale, indiferent care ar fi partea iniţiatoare, întrucât acestea pot avea efecte contrare reluării negocierilor din procesul de pace”, precizează sursa citată. MAE precizează că “rezoluţia adoptată nu facilitează recunoaşterea Palestinei ca stat şi nici accederea sa la organizaţii internaţionale sau tratate. Deşi recunoaşte aceste deziderate ca fiind obiective legitime ale poporului palestinian, România crede cu tărie că singura cale de a materializa viziunea soluţiei celor două state este reluarea negocierilor directe între israelieni şi palestinieni. Solicităm celor două părţi să se angajeze în acest proces fără precondiţii. România va sprijini orice iniţiativă care va servi acestui scop”.

În continuare, documentul citat notează că România împărtășește evaluarea conform căreia ”unica soluţie viabilă pentru acest conflict rămâne cea promovată de Foaia de Parcurs a Cvartetului, care susţine existenţa a două state, Israel şi Palestina, care să trăiască alături în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere recunoscute la nivel internaţional”.  Palestinieniiau ieşit în stradă să sărbătorească încă de la începutul reuniunii din New York, nemaiaşteptând votul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.