Acasă Stiință Iasi: Simulatoare 3D şi roboţi pentru studenţii la medicină

Iasi: Simulatoare 3D şi roboţi pentru studenţii la medicină

DISTRIBUIȚI

117845 – 20032013 – Cu ocazia împlinirii a 61 de ani de învăţământ ieşean, reprezentanţii Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi vor lansa o serie de tehnologii de ultimă oră din domeniul stomatologic. Inaugurarea are loc miercuri, 20 martie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr.T.Popa”, Iaşi.

Astfel, începând cu acest an universitar, studenţii şi cadrele universitare de la Facultatea de Stomatologie vor avea acces la sistemul informatic Dent_Stagii – care va permite desfăşurarea stagiilor practice cu studenţii, la o bibliotecă virtuală Dent_Cursuri – care conţine cursuri în format multimedia pentru studiu individual dar şi la un laborator de simulare computerizată 3D.

Facultatea de Medicină Dentară va fi, astfel, singura facultate din Europa de Est care va oferi studenţilor şi cadrelor universitare posibilitatea de a face training pe simulatoare 3D.

În cadrul acestui eveniment va fi lansat şi sistemul Robodent, cel mai performant robot medical din domeniul dentar care poate fi folosit nu doar ca simulator pentru medicii în formare ci şi în implantologie şi în intervenţiile chirurgicale stomatologice care necesită o precizie crescută. Sistemul este unic în învăţământul medical dentar din România iar la nivel mondial mai există doar doi astfel de roboţi.

Robotul va fi folosit în plantologia orală şi a aplicaţiilor practice pe simulator, iar intervenţiile pot fi urmărite de specialiştii interesaţi prin intermediul telemedicinei, un alt sistem ce va fi lansat în cadrul evenimentului de miercuri.

Toate aceste tehnologii şi aparaturi au fost achiziţionate prin intermediul a trei proiecte europene derulate de Facultatea de Medicină Dentară şi conduse de prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.