Acasă Politic Italia: Români arestaţi în Italia

Italia: Români arestaţi în Italia

DISTRIBUIȚI

118427 – 09042013 – Trei români au fost arestaţi de carabinierii din orasul sicilian Vittoria, sub acuzaţia de ţinere în sclavie şi violenţă privată în complicitate. Victimele sunt patru conaţionali de-ai lor, convinşi în urmă cu o lună, cu promisiunea unui loc de muncă bun, să vină în Sicilia şi constrânşi apoi să lucreze ca muncitori agricoli din zori până seara la o firmă agricolă din Scoglitti, potrivit Romanian Global News.

În noaptea de 26 martie, cei patru „sclavi” au decis să fugă din cocioaba din lemn în care i-au cazat călăii lor, în direcţia localităţii Vittoria. Au fost observaţi de carabinieri care i-au oprit pentru un control şi au aflat povestea.Au fost arestaţi Vasile Ionuţ Munteanu, de 21 de ani, Vasile Stoian, de 51 de ani, şi Dumitru Răzvan Murariu, de 24 de ani.

Potrivit acuzatorilor, cei trei efectuau schimburi de gardă pentru a evita ca lucrătorii să plece, şi în unele cazuri i-au bătut pe cei care nu respectau directivele şi nu lucrau destul. Victimelor le-au fost sustrase actele de identitate şi li se reţinea o parte din retribuţie.

Fuga, pusă la cale mai demult dar niciodată pusă în practică din cauza supravegherii continue şi a ameninţărilor călăilor, a fost posibilă datorită stării profunde de somn în care au căzut doi dintre exploatatori noaptea trecută, şansă de care au profitat cei patru români, ieşind mai întâi printr-o mică fereastră a locuinţei şi, ulterior, sărind poarta principală, închisă cu un lacăt.
Cei trei arestaţi au fost duşi la penitenciarul din Ragusa şi vor trebui să răspundă pentru ţinere în sclavie, violenţă privată şi extorcare.

Este în analiză situaţia unui italian proprietar al firmei agricole, care a declarat că nu ştie nimic despre această poveste şi că nu-i cunoaşte pe cei patru muncitori români.

Duse la cazarmă, victimele au povestit că au fost determinate să vină în Italia în urmă cu mai puţin de o lună. Cu promisiunea unui loc de muncă de opt ore pe zi retribuit cu 140 de euro săptămânal, plus 75 de euro pentru mâncare. Au sosit cu autocarul, iar la staţia din Vittoria au fost preluaţi de unul dintre cei trei călăi, şi cazaţi într-o baracă din lemn şi plastic în condiţii extrem de proaste.Românii, cărora le-au fost sustrase documentele, au început apoi să lucreze în sere, din zori până seara. La finalul primei săptămâni nu au primit nicio plată, fiindcă erau consideraţi datori pentru că li s-a dat un loc de muncă şi au fost preluaţi din staţie.

Situaţia nu s-a îmbunătăţit în săptămânile următoare: cei trei răufăcători efectuau ture de gardă pentru a se asigura că muncitorii nu vor fugi. în unele cazuri una dintre victime a fost lovită cu palmele peste faţă şi gât pentru că nu respecta directivele date şi, potrivit bandei, nu dădea randament.

Documentele de identitate ale celor patru au fost sechestrate de Munteanu, care le-ar fi păstrat până la atingerea unei sume nu foarte bine stabilite reţinută din salariile lor săptămânale. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.