Acasă Politic Bucuresti: Vin de care bea-mpăratul ….

Bucuresti: Vin de care bea-mpăratul ….

DISTRIBUIȚI
Zgonea

Zgonea124154 – 14112013 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat la inaugurarea galei celor mai bune vinuri din Republica Moldova organizată la Palatul Parlamentului.

Președintele Camerei Deputaților a degustat din ”Negru de Purcari”, unul dintre cele mai cunoscute vinuri moldovenești, această marcă numărându-se printre distribuitorii oficiali ai Casei Regale a Marii Britanii.

Sub genericul „Respect pentru tradiții, curaj în inovaţii”, cei mai importanţi producători de vinuri moldoveni vor oferi publicului bucureştean

şi turiştilor străini posibilitatea de a degusta şi cumpăra vinuri de calitate superioară.

            Expoziţia va fi deschisă până pe 17 noiembrie, între orele 9.00 – 17.00. Accesul este liber.

            În ultimii ani, producătorii moldoveni şi-au intensificat eforturile de promovare pe noi pieţe, cea românească fiind una firească în virtutea comuniunii istorice, lingvistice, proximităţii geografice şi, nu în ultimul rând, al recunoaşterii calităţii deosebite a produselor moldoveneşti.

            Republica Moldova ocupă locul şase în Europa după mărimea plantaţiilor de vie, circa 10% din pământul arabil al ţării fiind cultivat cu viţă de vie. Vinificatorii generează peste 7% din exporturile moldoveneşti, iar in 2012 au fost produse peste 12 milioane de decalitri de producţie vinicolă. Anul trecut, Republica Moldova a exportat 118.8 tone de producţie vinicolă. În 2012, dintre statele UE, cei mai mari importatori ai producţiei vinicole din Republica Moldova au  fost România, Polonia ( 4%) şi Cehia (3%), potrivit unui comunicat al Camertei Deputaţilor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.