Acasă Politic Bucureşti: BNR controlează CEC în legătură cu creditul acordat Ioanei Băsescu

Bucureşti: BNR controlează CEC în legătură cu creditul acordat Ioanei Băsescu

DISTRIBUIȚI

124533 – 29112013 – Banca Naţională a României (BNR) va începe săptămâna viitoare un control la CEC pentru a verifica creditul acordat Ioanei Băsescu. „Banca centrală s-a autosesizat. Am primit şi o adresă de la Ministerul de Finanţe, acţionarul majoritar al CEC Bank, care roagă să se facă control la CEC.

S-a anunţat şi o Comisie Parlamentară şi banca centrală trebuie să se pregătească”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Acesta a precizat că va fi un control de conformitate, în sensul că un credit de un milion de euro nu poate să reprezinte pentru CEC un risc de instabilitate de nici un fel, însă se ia în discuţie o situaţie care a făcut obiectul unei dezbateri publice şI poate să creze un risc reputaţional la CEC, care poate duce un risc de imagine.

„Din echipa de control vor face parte oameni tineri care nu-şi vor compromite numele şi cariera, ei vor semna actul de control. Nicu Cinteză, directorul direcţiei de Supraveghere a BNR, nu face parte din echipa de control. Nu are dreptul. El nu semnează nici actul de control, doar îl citeşte, şi-l înaintează mai departe Consiliului de Administraţie al BNR”, a declarat Vasilescu la seminarul EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor.

Ce sancţiuni ar putea risca CEC? „Sancţiunea este una singură fiindcă e vorba de un contract comercial. Dacă se constată nereguli, CEC-ul trebuie să proviziuneze acest credit, adică să scoată din circuitul comercial un milion de euro, pe care trebuie să-l pună deoparte”, a mai spus Vasilescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.