Acasă Politic Bucureşti: Iulian Chifu: Presiunile Rusiei asupra Republicii Moldova vor creşte

Bucureşti: Iulian Chifu: Presiunile Rusiei asupra Republicii Moldova vor creşte

DISTRIBUIȚI
Iulian_Chifu

1Iulian_Chifu2436421112013 – Presiunile asupra Republicii Moldova vor creste, dupa ce Ucraina a decis sa suspende semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana (UE), susţine consilierul prezidential pentru Afaceri Strategice si Securitate Internationala, Iulian Chifu, potrivit RFI Romania. El precizeaza insa

ca Republica Moldova a anuntat ca va continua integrarea europeana.

            Iulian Chifu spune că au existat presiuni mari asupra Kievului: „Ştim foarte bine că au existat presiuni enorme în raport cu Ucraina. Am văzut o scădere a comerţului bilateral cu Federaţia Rusă, unul dintre principalii săi parteneri, o scădere cu 25%, datorată unor criterii de tranzit la frontiera comună. Peste toate acestea evident că intervine chestiunea capacităţii, forţei economiei ucrainene, intereselor implicate în economia ucraineană, care au făcut ca decizia finală să fie de această natură, respectiv ca Ucraina să se menţină pe o formulă de bivectorialism şi de evitare a unei decizii de a alege între doi parteneri economici şi între formule de integrare alternative”.

            Ce efecte va avea decizia Ucrainei asupra parcursului european al Chişinăului, care se pregăteşte de parafarea acordului de asociere cu UE? „Evident că presiunile asupra Republicii Moldova vor creşte cu această ocazie. Există şi semne de întrebare în raport cu procesul de soluţionare a chestiunii nistrene, care de asemenea s-ar putea să revină în prim plan. Pe de altă parte, Chişinăul a anunţat că va merge înainte cu programul său de integrare europeană, cu doleanţa sa de integrare europeană, că va parafa cele două acorduri, de asociere şi acordul de liber schimb. De asemenea, Uniunea Europeană a anunţat pentru Republica Moldova acordul pentru declanşarea procesului de liberalizare a vizelor, deci practic, îndeplinirea componentei tehnice a acestui acord. Decizia politică cel mai probabil va fi luată la Vilnius, după care urmează componenta juridică a acestui acord, respectiv documentul propriu-zis şi formula de punere în operă a ei”, a explicat Iulian Chifu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.