Acasă Politic Bruxelles: Ministrul Cazanciuc a cerut mutarea accentului de pe legiferare pe implementare...

Bruxelles: Ministrul Cazanciuc a cerut mutarea accentului de pe legiferare pe implementare în justiţia europeană

DISTRIBUIȚI

124743 – 08122013 – Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a participat la lucrările Consiliului JAI de la Bruxelles, care marchează sfârşitul preşedinţiei litualiene a Consiliului UE. Au fost adoptate proiecte de acte normative privind recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi poprirea conturilor bancare.

Au fost dezbătute şi aspecte privind protecţia datelor cu caracter personal, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

            De asemenea, oficialii europeni au discutat pe marginea capitolului privind justiţia din evaluarea care va fi efectuată în contextul Semestrului european (aşa numitul Justice Scoreboard). Ministrul roman a susţinut necesitatea existenţei unui asemenea exerciţiu la nivel european, pentru a obţine imaginea de ansamblu a eficienţei sistemelor de justiţie civilă şi administrativă din toate Statele Membre. In acelaşi timp, a agreat şi ideea cooperării dintre Comisia Europeană şi Consiliul Europei, în vederea armonizării evaluărilor din domeniul justiţiei.

            Miniştrii din cele 28 de state UE au purtat discuţii asupra dezvoltării pe viitor a ariei justiţie. In interventia sa, oficialul roman a accentuat ideea necesităţii mutării acentului de pe latura legiferării pe cea a implementării, având în vedere că bazele normative au fost deja instituite. În viziunea ministrului Justiţiei, următoarea programare multianuală ar trebui să se axeze pe consolidarea încrederii reciproce între statele membre, pe îmbunătăţirea cooperării autorităţilor judiciare, în vederea combaterii criminalităţii organizate şi pe accentuarea dimesiunii europene a formării profesionale pentru practicienii din domeniul dreptului.

            În primul semestru al anului 2014, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene va fi asigurată de Grecia. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.