Acasă Politic Bucureşti: Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu situaţia de la Pungeşti

Bucureşti: Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu situaţia de la Pungeşti

DISTRIBUIȚI

124908 – 15122013 – Avocatul Poporului a anunţat că s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia din Pungeşti, în urma protestelor privind gazele de şist. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui şi evenimentele petrecute pe raza acestei localităţi,

cu prilejul recentelor proteste”, afirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vârtosu, într-un comunicat.

            „De asemenea, au fost iniţiate întâlniri cu reprezentanţii Jandarmeriei şi urmează să aibă loc discuţii cu participanţii la protest. Verificările sunt în curs de desfăşurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, mai precizează comunicatul.

            La începutul acestei săptămâni, Jandarmeria a precizat într-un comunicat de presă, că este prezentă în continuare în Pungeşti, ”pentru asigurarea unui climat de normalitate, prevenirea oricăror incidente ce pot duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi intervenţia fermă în situaţiile în care se încalcă legea”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.