Acasă Politic Bucureşti: Laude de la premierul Ponta pentru fonduri europene atrase

Bucureşti: Laude de la premierul Ponta pentru fonduri europene atrase

DISTRIBUIȚI
ponta_sedinta_guvern

ponta_sedinta_guvern125100 – 23122013 – Premierul Victor Ponta a lăudat vineri Ministerul Agriculturii şi Ministerul Fondurilor Europene declarând că în 2013, cele doua ministere au atras fonduri nerambursabile de 5,5 miliarde euro.

            Gradul de absorbţie a fondurilor UE de coeziune a ajuns la 29,8% şi va depăşi cifra fatidică „3”, a susţinut premierul Victor Ponta.

            Comisia Europeană „se închide mai repede anul ăsta ca să nu ne mai dea nouă bani, că am cerut prea mult”, a adăugat Ponta, precizând că fondurile vor fi atrase în ianuarie.

            Prezent la Ministerul Agriculturii pentru bilanţul fondurilor europene pe 2013, premierul a afirmat că gradul de absorţie a acestui minister s-a ridicat la 67% (însumând fonduri de 2,7 miliarde euro), dar a precizat că încă nu s-a încheiat exerciţiul financiar şi că unele cereri de decontare sunt în procedură, astfel că procentul final va fi mai mare.

            În privinţa fondurilor de coeziune, premierul a susţinut că gradul de absorbţie a crescut la 29,8%, iar până la finele anului va fi atinsă „cifra fatidică de 3”, cu 2,88 miliarde euro intrate în ţară, toate aceste fonduri fiind nerambursabile.

            „Înainte de final de an, sigur că mulţumesc ministerelor, dar vreau să spun adevărul, că vorbesc de alte instituţii şi de persoane private, de companii private, la POSCCE, care de asemenea şi-au făcut treaba, şi să spun doar că uite, cică nu se putea în România să luăm bani europeni. Uite că s-a putut şi am luat mai mulţi decât se aşteptau şi, dacă nu mă înşel, Comisia se închide mai repede anul ăsta ca să nu ne mai dea nouă bani, că am cerut prea mult. Dar nu-i nimic, se deschide în ianuarie şi luăm bani”, a spus premierul, zâmbind.

            El şi-a exprimat speranţa ca, anul viitor, fondurile structurale nerambursabile atrase să reprezinte 25% din bugetul României. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.