Acasă Politic Bucureşti: Partidul Verde se bagă la Pungeşti

Bucureşti: Partidul Verde se bagă la Pungeşti

DISTRIBUIȚI

124574 – 02122013 – Partidul Verde anunţă că a primit cu mâhnire veştile despre evenimentele brutale care au avut loc în localitatea vasluiană Pungeşti.  „Oameni arestaţi, transportaţi la spital, fugăriţi prin pădure, luaţi cu forţa în dubele forţelor de ordine

sau cărora nu li se permite libera circulaţie în zonă sunt dovada faptului că Jandarmeria şi-a încălcat principala atribuţie cu care este însărcinată, asigurarea unui climat de ordineşi securitate”, se arată într-un comunicat al Partidului Verde.

            „Verzii vor acorda în termeni imediaţi asistenţă juridică sătenilor brutalizaţi şi reţinuţi de Jandarmerie. În acest sens se va deplasa la faţa locului o echipă de specialişti condusă de cunoscutul avocat Tonel Pop, vicepreşedinte naţional al Partidului Verde). Actele comise de această instituţie nu au termen de comparaţie în istoria recentă a ţării noastre şi compromit total imaginea şi prestanţa de care ar fi trebuit să se bucure Jandarmeria. Faptele comise astăzi în Pungeşti depăşesc cu mult graniţele cadrului legal şi sunt de incalificabile într-o ţară cu aspiraţii europene. Românii percep explorarea/exploatarea gazelor de şist, încă de la apariţia acestei teme în prim-planul opiniei publice, ca pe un atentat la securitatea lor. Tehnica folosită vine la pachet cu repercusiuni grave asupra întregului mediu (apă, aer, sol) şi oamenii ce asigurau rezistenţa din Pungeşti au înţeles acest lucru pe deplin şi luptă pentru siguranţa lor şi a copiilor lor cu toată îndârjirea. Grupul nostru politic condamnă atitudinea forţelor de ordine, a instituţiilor locale, a celor naţionale şi a beneficiarilor acestui proiect care au acţionat concertat împotriva cetăţenilor acestei ţări. Vom depune toate eforturile şi resursele de care dispunem pentru ca românii să fie informaţi cu privire la ireversibilitatea pe care o presupune tehnica fracturarii hidraulice asupra mediului înconjurător şi implicit la campaniile de rezistenţă ale oamenilor împotriva autorităţilor aservite companiilor exploatatoare”, se mai arată în comunicat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.