Acasă Politic Bucureşti: Preşedintele şi premierul rămân pe poziţii inflexibile

Bucureşti: Preşedintele şi premierul rămân pe poziţii inflexibile

DISTRIBUIȚI
intalnire_-_3.12

intalnire_-_3.12124631 – 04122013 – Întâlnirea dintre președintele TraianBăsescu și premierul Victor Ponta ce a avut loc, marți, la Palatul Cotroceni, s-a încheiat fără niciun rezultat, pentru că cei doi demnitari nu au putut ajunge la un acord în privința accizei pentru carburanți.

            Prim-ministrul a declarat, la finalul ședinței, că președintele l-a informat că va retrimite Legea bugetului în Parlament, urmând să o conteste la CCR dacă o va primi în aceeași formă.

            „Președintele va retrimite Legea bugetului în Parlament, apoi o va contesta la CCR. Speranța mea a fost să facă aceste proceduri într-un termen rezonabil ca să avem bugetul până la 1 ianuarie. Nu mi-a dat niciun răspuns. Poziția sa a fost extrem de inflexibilă. Vrea să ne șicaneze cât poate de mult. Noi vom vota, il vom trimite, ni-l va da înapoi, îl vom trimite iar, după care el îl va trimite la CCR”, a anunțat Victor Ponta, la finalul întâlnirii.

            „Nici nu trebuie să fie domnia sa de acord. De aceea oamenii ne-au votat pe noi. Dacă era lumea de acord cu politicile lui economice, îl votau pe el. Acum eu nu pot să mă duc tot la domnul Băsescu să facă bugetul. De aia și suntem diferiți. Dacă eram la fel, nici nu mai era nevoie de alegeri”, a mai spus premierul.

            După ce luni seară Traian Băsescu a anunțat că a decis să nu semneze Memorandumul cu FMI, premierul Victor Ponta i-a solicitat acestuia o întrevedere pentru a încerca să ajungă la o poziție comună. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.