Acasă Politic Bucureşti: Premierul Ponta aşteaptă încă răspunsul CE privind amânarea accizei la motorină

Bucureşti: Premierul Ponta aşteaptă încă răspunsul CE privind amânarea accizei la motorină

DISTRIBUIȚI

124862 – 12122013 – Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă încă răspunsul Comisiei Europene (CE) pentru amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină şi că, după ce va avea acest răspuns, va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, cu propunerea ca acesta să promulge bugetul de stat.

            El a precizat că aşteaptă acest răspuns până miercuri.

            Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta.

            El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, având consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.

            Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a luat notă de declaraţia premierului Victor Ponta şi de informarea pe care i-a făcut-o acesta anterior anunţului că este dispus să renunţe la acciza pe motorină, arătând că nu este un lucru care să îl satisfacă, dar demonstrează că se poate „construi un dialog” în continuare.

            Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Simon O’Connor. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.