Acasă Politic Bucureşti: Premierul Ponta nu susţine noua formă a legii amnistiei

Bucureşti: Premierul Ponta nu susţine noua formă a legii amnistiei

DISTRIBUIȚI

124795 –10122013 – Premierul Victor Ponta nu este de acord cu noua formă a proiectului de lege de amnistiere, care se discută astăzi în Parlament. Premierul a cerut în mod explicit ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei.

Premierul Ponta a transmis parlamentarilor că nu va susţine forma legii decât dacă pedepsele de corupţie vor fi exceptate, potrivit RTV.

            Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse urmează să fie supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente.

            Proiectul de lege stipulează că pot fi amnistiate infractiunile care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 6 ani şi gratierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 7 ani.

            „Pentru înfăptuirea unor politici penale corecte, propunerea legislativă privind aministierea unor infracţiuni, graţierea şi reducerea unor pedepse, oferă posibilitatea persoanelor condamnate, care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi cei care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare, să beneficieze de clemenţa legiuitorului în sensul amnistierii şi graţierii pedepselor aplicate de instanţele de judecată”, se arată în expunerea de motive.

            La dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota împotriva proiectului de lege iniţiat de Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.