Acasă Politic Georgia: Ionuţ Vulpescu, ales preşedinte de comisie la Adunarea Parlamentară de Cooperare...

Georgia: Ionuţ Vulpescu, ales preşedinte de comisie la Adunarea Parlamentară de Cooperare Economică la Marea Neagră

DISTRIBUIȚI
ionut_vulpesu

124996 – 18122013 – Deputatul PSD ionut_vulpesu, membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, a fost ales preşedinte al Comisiei pentru cultură, educaţie şi probleme sociale a Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre.

Alegerea sa a avut loc în cadrul Comisiei de Cultură a APCEMN, care se desfăşoară la Tbilisi, în Georgia.

            În cuvântul său, deputatul Ionuţ Vulpescu a spus: „Interpretez alegerea mea în primul rând ca o onoare adusă ţării mele, al cărei rol catalizator la Marea Neagră este recunoscut. România nu este nici cea mai mare, nici cea mai dezvoltată ţară de la Marea Neagră, dar este un pivot al stabilităţii în regiune, are legături excelente şi străvechi cu toate celelalte state membre şi reprezintă, alături de Bulgaria, un vector al regiunii în UE. Vă mulţumesc în numele României, ţară de veche cultură latină şi europeană, pentru încrederea pe care mi-aţi şi ne-aţi acordat-o. Vă asigur că voi face tot ce depinde de mine pentru succesul lucrărilor Comisiei noastre şi pentru ca proiectele comune să se finalizeze cu succes.”

            De asemenea, vorbind despre lucrările viitoare ale Comisiei al cărei preşedinte a devenit, Ionuţ Vulpescu a mai declarat: „Activitatea Comisiei noastre este, după cum ştiţi, mai mult decât substanţială. Îmi voi tempera, de aceea, entuziasmul tineresc de a vă propune o multitudine de noi proiecte, în favoarea unei abordări, sper, mai înţelepte. Am, deocamdată, un singur proiect nou pe agendă, care este nou doar în măsura în care sintetizează şi coordonează eforturi care s-au făcut şi până acum, dar într-un cadru mai puţin organizat şi mai puţin orientat către reliefarea tezaurului cultural al Mării Negre. Sunt convins că mă veţi sprijini pentru ca Autostrada culturală a Mării Negre să devină o realitate şi forţa motrice care să facă să avanseze şi alte autostrăzi, cea economică înainte de toate.”

            Adunarea Generală a APCEMN, gazduita de Georgia  a adoptat şi raportul Comisiei pentru cultură, educaţie şi probleme sociale, precum şi o recomandare a acestei comisii, prezentată chiar de către deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, privind patrimoniul cultural al Mării Negre şi conectarea lui la rutele turistice europene.

            Ionuţ Vulpescu este membru, din partea României, al Adunării Parlamentare de Cooperare Economică la Marea Neagră. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.