Acasă Politic Poliţişti români în Bulgaria

Poliţişti români în Bulgaria

DISTRIBUIȚI
Bansko

Bansko124921 – 16122013 – La data de 16 decembrie debutează o nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria. Este al patrulea sezon de iarnă în care poliţiştii români vor desfăşura activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari, în staţiunea montană Bansko. 

În perioada 16 decembrie 2013 – 16 martie 2014, poliţişti români, în trei serii, de câte doi poliţişti, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari şi greci în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.

            Pe timpul misiunii, poliţişti români, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie, vor consilia, sprijinii şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.

            Seria acţiunilor este deschisă de doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman.

            În sezonul trecut, poliţiştii români au consiliat 1.028 de turişti români, în special cu privire la identificarea unor spaţii de cazare sau în legătură cu prevederile legislative din ţara gazdă. De asemenea, poliţiştii români au participat, alături de poliţiştii bulgari, la 89 de intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal, precum şi solicitări făcute în urma operaţiunilor de schimb valutar.

            Este al patrulea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

            La data de 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi secretarul general al Ministerului de Interne al Bulgariei, au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”. Astfel, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.