Acasă Politic reuniunii Consiliului Afaceri Externe

reuniunii Consiliului Afaceri Externe

DISTRIBUIȚI
TC

124TC920 – 16122013 – Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, participă la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care se desfăşoară la Bruxelles, luni.  Pe agenda  se regăsesc subiecte de interes major pentru politica externă a Uniunii Europene.

În acest sens, şefii diplomaţiilor europene vor avea oportunitatea de a analiza evoluţiile recente din Vecinătatea Sudică a UE, cu accent pe situaţia din Siria şi Liban. De asemenea, va fi evaluat stadiul negocierilor privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu şi rolul Uniunii în acest proces. Totodată, vor fi examinate ultimele evoluţii din dosarul nuclear iranian, în contextul Planului Comun de Acţiune agreat la Geneva, la 24 noiembrie 2013.

            Miniştrii europeni vor face o evaluare a rezultatelor summit-ului Parteneriatului Estic, desfăşurat la Vilnius în perioada 28-29 noiembrie 2013, şi vor analiza modalităţile prin care Uniunea poate sprijini în continuare statele partenere. Totodată, va avea loc o discuţie privind situaţia din Ucraina şi relaţiile Uniunii cu Federaţia Rusă.

            Evoluţiile din Balcanii de Vest vor fi abordate în perspectiva discuţiilor privind Pachetul Extindere ce va fi adoptat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale din 17 decembrie 2013.

            Cu prilejul dejunului de lucru, la care va fi invitat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, oficialii europeni vor aborda o serie de teme de interes comun, precum Parteneriatul Estic, evoluţiile din Siria, dosarul nuclear iranian, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

            Pe agenda reuniunii ministeriale este inclusă o discuţie privind situaţia din Republica Centrafricană, ca urmare a deteriorării constante a situaţiei umanitare şi de securitate din această ţară. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.