Acasă Politic Bucureşti: Amenzi de 17 milioane lei pentru organizatorii de jocuri de noroc

Bucureşti: Amenzi de 17 milioane lei pentru organizatorii de jocuri de noroc

DISTRIBUIȚI
consiliul-concurentei

consiliul-concurentei125553 – 21012014 – Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Loteria Română SA, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom SA Holdings şi Lotrom SA cu amenzi în valoare totală de 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro).

Autoritatea de concurenţă a constatat că cele patru companii au realizat o înţelegere privind implementarea programului video -loterie în România, prin stabilirea unei obligaţii de neconcurenţă în cadrul Contractului de credit – furnizor. Obligaţia de neconcurenţă prevedea ca pe perioada derulării contractului, 2003-2013, Loteria Română nu avea voie să desfăşoare un alt program de video-loterie sau unul similar în cooperare cu alte companii.

Deşi au existat oferte primite din partea altor companii privind implementarea unui alt program de Video-Loterie, clauza de neconcurenţă cuprinsă în contractul încheiat între cele patru companii a condus la restrângerea concurenţei atât pe piaţa exploatării maşinilor electronice cu câştiguri din România, cât şi pe pieţele aferente producţiei/comercializării de echipamente.

„Conform legislaţiei din domeniul jocurilor de noroc, Loteria Română deţine exclusivitate pentru activitatea de video-loterie, iar restricţia cuprinsă în contract a eliminat concurenţa de pe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

această piaţă prin derularea a unui singur asemenea program pe o perioadă de 10 ani” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Cele patru companii au încălcat atât legislaţia naţională, cât şi cea comunitară din domeniul concurenţei şi au fost sancţionate astfel: Compania Naţională Loteria Română SA – 9.018.141 lei, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services – 5.541.874 lei, Intracom SA Holdings – 1.779.528 lei şi Lotrom SA – 512.469 lei.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei prin limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice etc. – PROMPT MEDIA 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.