Acasă Politic Bucureşti: Cătălin Predoiu: Premierul Ponta pune politica deasupra legii

Bucureşti: Cătălin Predoiu: Premierul Ponta pune politica deasupra legii

DISTRIBUIȚI

125239 – 08012014Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a atras atenția marți, într-o conferință de presă, că Guvernul Ponta nu a făcut nimic pentru pregătirea aplicării noilor Coduri – Codul Penal și Codul de Procedură Penală, cu grave disfuncționalități și blocaje în sistemul judiciar.

Predoiu, fost ministru al Justiției, a cerut Guvernului USL, personal premierului şi ministrului Justiţiei, să ia măsuri de pregătire a sistemului judiciar pentru aplicarea noii legislații.

            Acesta a atras atenția asupra unui memorandum aprobat la începutul lui 2012, prin care pregătirea aplicării celor două noi Coduri era prevăzută pentru 2012 și 2013.

            “Se pune în pericol soarta multor dosare, iar procedura judiciară se va îngreuna. Cu alte cuvinte, în loc să obținem efecte pozitive prin noile Coduri, vom obține efecte negative. Guvernul USL este responsabil de acest eșec previzibil. Guvernul USL trimite magistraţii la o bătălie dificilă, fără să le dea suficiente arme. Vrea Guvernul USL să îngreuneze de fapt mersul Justiţiei, să temporizeze dosarele? Judecând după antecedentele Guvernului USL, poate fi o explicaţie a acestei neglijenţe”, a declarat prim-vicepreședintele PDL.

            Potrivit lui Predoiu este nevoie de mai mulţi judecători şi mai mulţi grefieri, de modificarea regulamentului de ordine interioară al instanţelor, de redistribuiri de posturi, modificarea sistemului ECRIS (sistem de gestionare a dosarelor în instanță) şi comasarea unor instanţe şi parchete cu volum mic de activitate şi schemă de personal incompletă.

            Fostul ministru a sancționat și declarațiile premierului Ponta după decizia instanței în cazul Adrian Năstase: Cer premierului să nu mai politizeze actul justiţiei prin declaraţii care induc poporului lipsa de respect faţă de Justiţie, prin declaraţii nefondate. Cer premierului să reziste presiunilor din propriul partid. Declaraţiile sale demonstrează din nou mentalitatea că politicul este deasupra legii. Nimeni nu este deasupra legii, nici măcar premierii”.

El spune că declarațiile lui Victor Ponta și ale altor politicieni USL demonstrează incapacitatea lor de a se adapta la realitățile unui stat european unde justiția este independentă și condamnă sau achită pe bază de probe și nu pe bază de identitate politică.

            În context, Predoiu a atras atenția că USL nu a renunțat la intenția de a adopta o lege privind amnistia unor fapte penale: “Ieri se purtau negocieri între dl Antonescu și alți lideri politici din PNL pentru a se trece legea amnistiei în schimbul candidaturii la europarlamentare pe liste comune. Atrag atenția că această lege înseamnă lăsarea în libertate, în plină iarnă, a mii de infractori care, fără loc de muncă și adăpost, vor comite din nou infracțiuni. De dragul unor corupţi pe care vor să-i scape de justiţie, domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt gata să sacrifice siguranţa cetăţenilor prin amnistierea a mii de infactori condamnaţi. Dacă vor trece legea amnistiei, domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu vor fi vinovaţii moral pentru sutele de infracţiuni care se vor produce cu certitudine în urma amnistiei”, a spus prim-vicepreședintele PDL. El a spus că dacă proiectul de lege privind amnistia va fi promovat de USL, PDL va adopta măsuri extreme de protest democratic atât în Parlament, cât şi în afara acestuia. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.