Acasă Politic Bucureşti: Guvernul stabilește un calendar pentru realizarea investiţiilor convenite cu China

Bucureşti: Guvernul stabilește un calendar pentru realizarea investiţiilor convenite cu China

DISTRIBUIȚI

125410 – 15012014 – Premierul Victor Ponta a anunţat că, săptămâna viitoare, Executivul va începe redactarea unui calendar al implementării proiectelor de investiţii convenite cu Guvernul Chinei în luna noiembrie, cu prilejul summit-ului China – Europa Centrală şi de Est,

porivit România Liberă.

„Săptămâna viitoare începem să scriem calendarul pentru proiectele pe care le-am semnat cu investiţiile din China, energie, transporturi, IT, agricultură. Deci, a trecut anul nou românesc, anul nou chinezesc o să vină acum, repede, dar trebuie ca tot ceea ce am semnat să şi facem”, a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern de miercuri.

Premierul anunţase anterior că evoluţia proiectelor semnate cu China va fi analizată într-o şedinţă de guvern, în ianuarie.

„E foarte important ce urmează. Am semnat documente, am pornit lucruri importante. Ne dau, dar nu ne bagă-n traistă, motiv pentru care – acum e decembrie – în ianuarie, la un moment dat, în cursul unei şedinţe de guvern, vreau să facem o şedinţă separată, cum se implementează proiectele pe care le-am semnat, care merg bine, care s-au blocat, ca să le deblocăm, ce reuşim să realizăm din intenţiile bune şi din proiectele demarate, acela va fi într-adevăr lucrul care contează”, a spus Ponta anul trecut, în prima şedinţa de guvern desfăşurată după Forumul economic China-Europa Centrală şi de Est, precum şi după întâlnirile bilaterale avute cu premierul Li Keqiang. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.