Acasă Politic Bucureşti: La PSD demisiile sunt cu aprobare

Bucureşti: La PSD demisiile sunt cu aprobare

DISTRIBUIȚI

125346 – 13012014 – Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, lunii, după şedinţa conducerii USL, că problema existentă la nivelul judeţului Ilfov urmează să fie rezolvată în cursul zilei de marţi. Ponta a precizat că nu agreează ideea ca senatorul Gabriela Firea să părăsească partidul şi să renunţe la funcţia de preşedinte al organizaţiei Ilfov.

„Nu a plecat din PSD. Nu i-am aprobat-o (demisia – n. r.). Avem nevoie de dânsa în PSD. Este vicepreşedinta partidului, este şefă de organizaţie judeţeană. Este un om pe care îl apreciez foarte mult şi care trebuie să rămână alături de noi. I-am înţeles nemulţumirea şi supărarea şi, tocmai din acest punct de vedere, avem obligaţia ca liderii USL la nivel central să rezolvăm problema de la Ilfov, în sensul în care la Ilfov să fie aşa cum au votat oamenii – USL. Mâine (marţi – n. r.) ne ocupăm de Ilfov”, a spus Ponta.

Senatorul Gabriela Firea a anunţat, vinerea trecută, că a demisionat din PSD.

„Începând cu data de astăzi, 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului. Am luat această hotărâre după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de acest demers flagrant de rupere a USL”, explica Firea într-un comunicat postat pe blogul personal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ea susţinea că nu poate să asiste la „încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL” şi că nu poate fi părtaşă la „scenarii oculte”. „Voi activa în continuare ca senator independent şi mă voi implica cu toată puterea în rezolvarea problemelor cetăţenilor din colegiul pe care îl reprezint şi pentru ideile generoase cuprinse în programul politic prin care USL a câştigat alegerile în 2012”, spunea Firea.

Ulterior, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Firea preciza că decizia de a demisiona din PSD a luat-o singură. „O decizie grea, dar justă! Pe care am luat-o singură, nu la cererea conducerii partidului, aşa cum sugerează unii comentatori…”, a explicat Gabriela Firea. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.