Acasă Politic Bucureşti: Peste 100.000 euro, confiscaţi la Aeroportul Otopeni

Bucureşti: Peste 100.000 euro, confiscaţi la Aeroportul Otopeni

DISTRIBUIȚI

125272 – 09012014 – Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători au descoperit miercuri asupra unui român suma de 6.850 euro. La data de 27 decembrie 2013 inspectorii vamali au mai descoperit 58.000 euro asupra unui cetăţean chinez şi 39.280 euro

şi 1.050 dolari asupra unui alt român. Toate sumele de bani erau deţinute ilegal de cetăţenii peste limita de 10.000 euro.

Pasagerii respectivi călătoreau pe ruta România-Turcia-China şi s-au încadrat pe culoarul verde „Nimic de declarat” unde au fost selectaţi pentru control de către inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători.

Conform prevederilor legale, au fost lăsaţi asupra pasagerilor câte 10.000 euro, autoritatea vamală confiscând 104.130 euro şi 1.050 dolari şi sancţionând contravenţional cu amenzi în valoare de 9.000 lei pe cei trei. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.