Acasă Politic Bucureşti: Precizări referitoare la circulaţia rutieră pe podul de la Agigea

Bucureşti: Precizări referitoare la circulaţia rutieră pe podul de la Agigea

DISTRIBUIȚI
podul_agigea

125551 – 21012014 – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a făcut precizări referitoare la circulaţia rutieră pe podul de la Agigea de peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, în condiţiile lucrărilor de reabilitare a cestuia.

Când se închide sensul de mers Constanţa – Mangalia, circulaţia se va desfăşura în ambele direcţii pe celalalt sens de circulaţie (câte o bandă pe sens), în perioada 22 ianuarie – 7 februarie 2014 şi  în perioada 30 aprilie– 15 iunie 2014. În această perioadă va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu MTMA de maxim 5 tone şi a autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară menţionate în OUG nr. 195/2002 atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h.

Când se închide sensul de mers Mangalia – Constanţa, circulaţia se va desfăşura în ambele direcţii pe celalalt sens de circulaţie (câte o bandă pe sens), în perioada 8 februarie – 29 aprilie 2014. În această perioadă va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu MTMA de maxim 5 tone. Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h.

În perioada 23 ianuarie – 14 iunie 2014 se închide circulaţia rutieră, timp de 4 ore, pentru toate tipurile de vehicule în fiecare zi de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 9.00 – 13.00, şi în fiecare noapte de luni şi marţi, în intervalul orar 23.00 – 3.00;

Circulaţia rutieră va fi închisă timp de 4 ore, pentru toate categoriile de vehicule şi în noaptea de sâmbătă spre duminică 7/8 februarie 2014, în intervalul orar 23.00 – 3.00.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone, traseul de ocolire va fi: A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus – Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur. Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) – Tulcea (DN 22) – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi: A4 (nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni – Topraisar) – DN 38 (Topraisar – Agigea) – DN 39 (Agigea – Mangalia) şi retur. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.