Acasă Politic Bucureşti: Victor Ponta: Autostrada Comarnic-Braşov este esenţială

Bucureşti: Victor Ponta: Autostrada Comarnic-Braşov este esenţială

DISTRIBUIȚI
atostrada_transilvania

125445 – 16012014 – Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov este unul dintre proiectele de infrastructură esenţiale pentru dezvoltarea economică şi turistică a României, a declarat joi premierul Vuictor Ponta. „Este unul dintre proiectele de infrastructură esenţial în primul rând pentru dezvoltarea economică a României,

pentru dezvoltarea turistica a regiunii. Este primul proiect în concesiune pe care România încearcă să îl deruleze, pentru că s-a mai încercat şi în alte dăţi şi eşecul a fost chiar de la început. Din acest punct de vedere domnul ministru Şova a lucrat de peste un an cu experţi naţionali şi internaţionali”, a explicat Victor Ponta.

Premierul a apreciat că restul proiectelor în concesiune au eşuat din cauza autorităţilor române şi nu din cauza constructorilor.

Ponta a anunţat că lucrările la autostradă vor începe la sfârşitul lunii aprilie şi se vor încheia în 2017, conform contractului.

„Partea de proceduri, de selectare a consorţiului s-a încheiat, nu au existat contestaţii. Până la Paşt, până pe 20 aprilie, sper să putem să semnăm contractul şi să inaugurăm organizarea şantierului. Autostrada va avea 53 de kilometri plus 7 kilometri de drumuri de legatură. Construcţia începe la sfârşitul lunii aprilie şi ultimul kilometru va fi construit în 2017. Îmi exprim speranţa că la sfârşitul anului 2016 o să o dăm în exploatare”, a spus Victor Ponta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prim-ministrul a declarat că autostrada va costa 1,8 miliarde de euro, iar din taxa de utilizare autorităţile vor plăti ratele către consorţiul care a câştigat licitaţia. Ponta a precizat că Guvernul nu va plăti niciun euro până în 2017.

„Costul de construcţie, proiectare, project management, etc. este estimat la 1,8 miliarde de euro, iar efectiv construcţia va reprezenta 28 de milioane de euro. Acesta va cuprinde 7 tuneluri, 18 viaducte, 15 poduri. Autostrada va avea trei noduri: Comarnic, Predeal, Râşnov.

Tariful de utilizare a autostrăzii va fi stabilit de statul român. Din taxa de utilizare Guvernul plăteşte ratele fixe. Dacă taxa este mai mică, plătim mai mult de la buget, dacă taxa este mai mare, plătim mai puţin de la buget”, a afirmat premierul. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.